Urmează amenzi uriașe în România. Cine este vizat de controalele care vor urma

Urmează amenzi uriașe în România. Cine este vizat de controalele care vor urma
Publicat de Valentin Vioreanu la 19 februarie 2020, 10:05

Anul 2020 va fi unul în care vor urma o serie de investigații în domeniul concurenței, pe mai multe industrii din România. De asemenea, unele dintre ele sunt aproape de final, spune Bogdan Chiriţoiu, Președintele Consiliului Concurenței. 

Președintele Consiliului Concurenței a anunțat că investigația pe industria lemnului este aproape de final, investigație în care sunt în vizor toate cele 3 mari companii de pe piață și unde sunt anchetate eventualele licitații trucate.

De asemenea, va urma o investigație pe piața asigurărilor, în special pe zona de comportament al companiilor în cadrul asociaților.

Chirițoiu a mai anunțat faptul că va urma o investigație pe zona de concurență și în industria de leasing.

Președintele Consiliului Concurenței a specificat faptul că una dintre preocupările constante ale instituției pe care o conduce sunt licitațiile trucate.

Mai mult, instituția de forță este preocupată de comportamentul marilor companii față de actorii mici din piață, pentru a nu exista un abuz de poziție dominantă.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.