atunci cand putea, respectiv in deceniile de prosperitate, nu a pus ceva deoparte si nu a investit in viitor, acum, cand vremurile sunt dure, gaseste cu greu resurse pentru a-si intretine faima de paradis al bunastarii. Mai pragmatica, mai calculata si mai putin amatoare de protectie sociala, America a luat-o mult inainte pe drumul dezvoltarii economice, fara a mai pune la socoteala si avansul militar. Tarile asiatice, adevarate masini de produs profituri uriase cu costuri infime, lupta, la randul lor, pentru suprematie. Sisteme care pun pret in primul rand pe expansiunea capitalului se confrunta cu sistemul european, a carui componenta primordiala este cea sociala, iar lupta este inegala. Investitiile private creeaza profituri, cele publice, nu. Stimulati de aceasta regula si determinati, totodata, prin legi, care se si aplica, sa dea ceva inapoi societatii, capitalistii noneuropeni au cheltuit sume enorme, in locul statelor, cu inovatia, investind in cercetare si educatie. Au si avut de unde, nefiind nevoite sa verse sume colosale in sistemele de asigurari sociale. Astfel, in decursul catorva decenii, au reusit sa transforme in amintire suprematia de altadata a statelor europene occidentale. Asta nu ar fi nimic, daca europenii nu ar fi ajuns la fundul sacului si, totodata, in fata unei dileme capitale: continua sa consume pe credit si mor curand de foame sau strang cureaua – suna cunoscut? – si renasc din propria cenusa.