‘Un astfel de acord de investiţii ar ajuta la adâncirea legăturilor noastre şi ar trimite un semnal că suntem ferm angajaţi să construim un parteneriat solid’, a declarat Comisarul european pentu Comerţ, Karel De Gucht, care vrea să lucreze cu noul Guvern chinez pentru a ajunge la un acord.

Decizia de a lansa în mod oficial negocierile pentru un acord de investiţii este în prezent în mâinile Consiliului European, care reprezintă statele membre UE.

Principalele obiective ale acestui acord sunt îmbunătăţirea protecţiei, în special a celei juridice, pentru investiţiile europene în China dar şi vice-versa, în sectoare precum tehnologiile şi drepturile de proprietate intelectuală, precum şi reducerea obstacolelor care stau în calea investiţiilor în China. Alte priorităţi pentru Comisia Europeană sunt asigurarea unui mai bun acces pe piaţa chineză şi soluţionarea problemelor de genul obligaţiei înfiinţării de societăţi mixte. Pentru a putea produce în China este necesar ca o companie străină să se asocieze cu un partener local.

Ideea de a lansa aceste negocieri a fost luat la summitul UE-China din luna februarie 2012. Însă potrivit unui responsabil european, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, liderii chinezi ar dori să meargă mai departe şi au profitat de recenta vizită la Beijing a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, pentru a pune pe tapet chestiunea acordului de liber schimb. În schimb, europenii preferă să negocieze cu China un acord bilateral de investiţii, considerând că un acord de liber schimb nu poate fi luat în considerare decât pe termen lung.

Potrivit Eurostat, China este, în prezent, al doilea mare partener comercial al UE, după SUA. Anul trecut schimburile comerciale dintre UE şi China s-au ridicat la 546 miliarde de dolari, însă deficitul comercial al UE pe relaţia cu China a depăşit 122 miliarde de dolari.

SURSA: Agerpres