Uniunea Europeană ar putea decide o prelungire a suspendării Pactului de Stabilitate
SURSA FOTO: Dreamstime
Uniunea Europeană ar putea decide în următoarele săptămâni prelungirea suspendării Pactului de Stabilitate. Această măsură a fost luată în luna martie a anului trecut și prevede, printre altele, că statele membre pot avea un deficitul public de peste 3% din Produsul Intern Brut precum și nu trebuie să mențină datoria publică sub pragul de 60% din PIB.
Europa va decide în săptămânile următoare dacă va prelungi sau nu suspendarea limitelor cu privire la creşterea deficitului bugetar şi plafonarea nivelul de îndatorare a statelor membre, a declarat luni comisarul european al Afacerilor economice, Paolo Gentiloni, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Uniunea Europeană a suspendat, în luna martie a anului trecut, aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.
„În săptămânile următoare, vom decide dacă şi cum vom extinde îngheţarea Pactului iar în lunile următoare vom începe să ne gândim cum să îl recalibrăm în conformitate cu obiectivele strategice”, a declarat Paolo Gentiloni într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa.
Datoria publică în zona euro a crescut semnificativ în 2020
Nivelul datoriei publice a statelor din zona euro a crescut semnificativ în 2020, pe măsură ce guvernele s-au împrumutat pentru a ajuta familiile şi companiile să depăşească restricţiile şi carantinele introduse pentru a face faţă pandemiei de coronavirus.
În acelaşi interviu, Gentiloni a tras şi un semnal de alarmă cu privire la eliminarea prematură a măsurilor de sprijin fiscal introduse pe perioada pandemiei pentru economiile europene, apreciind că „retragerea prea devreme este mai periculoasă decât a le retrage prea târziu”.
Cu privire la situaţia politică din Italia, Gentiloni a apreciat că noul Guvern condus de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, este fundamental pentru restabilirea încrederii investitorilor în Italia şi acest Guvern va ajuta la depăşirea eventualelor obiecţii venite din partea altor state membre cu privire la reformarea Pactului de Stabilitate.
Potrivit previziunilor economice de iarnă, publicate luna trecută, Comisia Europeană prognozează că economia zonei euro va creşte cu 3,8% atât în 2021, cât şi în 2022, în timp ce economia UE va creşte cu 3,7% în 2021 şi cu 3,9% în 2022. Comisia subliniază însă că impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul şi de aceea ritmul redresării va varia în mod semnificativ.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





