Noi restricţii în România! Răzvan Cherecheș, specialistul în sănătate publică, a vorbit la Antena 3 despre scăderea cazurilor de coronavirus la nivel național. Acesta a explicat că nu există o explicație clară pentru această scădere.

”Nu avem o explicație clară. De ce scade numărul de cazuri? Avem o serie de explicații posibile, faptul că populația a devenit mai compliantă și aplică măsurile de protecție mai bine, faptul că populația a înțeles mai bine care este dinamica virusului, poate un comportament de distanțare, care a ajuns să facă parte a structurii sociale.”, spune acesta.

Specialistul a mai explicat că, momentan, nu ne aflăm în al treilea val al pandemiei de coronavirus. Acesta a mai spus că valurile pandemice au de a face cu sezonalitatea virusurilor respiratorii.

”În momentul de față, nu suntem într-un al treilea val. De fapt, suntem tot în valul 2. Valurile au de a face cu sezonalitatea virusurilor respiratorii. Acum se termină sezonul în care virusurile respiratorii, din cauză că noi stăm mult timp în casă, respirăm unii peste alții în interior, ăsta e sezonul virusurilor respiratorii. Deci ăsta am putea să îl declarăm un val. Și valul următor ar purtea fi în toamna următoare, când din nou intrăm în case”, a declarat Răzvan Cherecheș, pentru Antena 3.

Noi restricţii în România! O nouă creștere a cazurilor ar putea să ne ia prin surprindere

Cercetătorul Octavian Jurma a vorbit și el despre situația actuală și a precizat că întreaga campanie de vaccinare nu ar putea să fie gata înaintea unui al treilea val al pandemiei.

”Din păcate, avem o lecție foarte clară dată de Marea Britanie, care are toate circumstanțele să funcționeze ca poveste de prevenire, care să ne împiedice să repetăm greșelile lor. Valul, acolo, a debutat abrupt, cam la patru luni după prima detecție. La noi, aceasta a fost în ianuarie.

Vedem că, deja, prevalența acestei tulpini, ritmul în care a locuit tulpina veche în numărul de cazuri detectate, a crescut vertiginos, mai repede decât ne-am așteptat. Acesta val este mai abrupt decât creșterea care a avut loc în valul doi, cel puțin așa arată profilul în Marea Britanie și vine pe o perioadă de care s-a considerat că s-a ajuns cam la un vârf cu măsurătoarea. Deci, a fost un vârf, a început să fie o scădere, și imediat după sărbătorile de iarnă s-a dublat în doar două săptămâni numărul de cazuri. Deci creșterea s-ar putea să fie extrem de rapidă, și să ne ia prin surprindere”, spune Octavian Jurma.

Specialistul a precizat că actuala campanie de vaccinare poate împiedica un eventual val 4 al pandemiei de coronavirus.

”Campania de vaccinare poate să împiedice un eventual val 4, pentru că, vedem că profilul COVID este foarte diferit față de ultima pandemie cu cele trei valuri care au fost atunci și vedem că, mai ales datorită măsurilor foarte diferite luate de la o țară la alta, fiecare țară are propriul profil de pandemie”, susține Octavian Jurma.

Nu trebuie să uităm, totuși, că există în continuare câteva țări în lockdown. Vorbim de Marea Britanie, Irlanda, Israel, Olanda, Portugalia și Vietnam. Spre exemplu Israelul se află la al treilea lockdown început cu finalul lunii decembrie 2020.”, a spus Octavian Jurma.

Sursă foto: Dreamstime