Ungurii șochează România! Anunțul făcut direct în inima țării. Lovitură totală pentru țara noastră

Lui Viktor Orban i s-a cerut să susțină aspirațiile de autonomie ale Ținutului Secuiesc, în cadrul prezentării susținute la Universitatea de Vară de la Tușnad, scrie presa maghiară. Cel care a făcut această solicitare este episcopul reformat László Tőkés.

“Dorim să îl rugăm pe domnul prim-ministru să susţină eforturile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”, arată acesta, potrivit MTI.

Incriminarea instituției autonomiei, o caracteristică a vieții politice românești

Episcopul reformat a mai spus că incriminarea instituției autonomiei este o caracteristică a vieții politice românești încă din anii 90. De asemenea, László Tőkés a decis să îl citeze pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, dintr-un document care a fost făcut public. Concret, acesta se referă la momentul în care Ion Iliescu i-a spus secretarului de stat adjunct american Richard Holbrooke că aprobarea cererii de autonomie ar “duce la bantustanizarea României”.

Pe acest fond, episcopul reformat spune că viziunea această o împarte și președintele Klaus Iohannis, amintind de discursul șefului statului din urmă cu doi ani, atunci când a declarat că PSD are de gând ”să asigure o autonomie largă pentru Ţinutul Secuiesc” şi că “vor să dea Transilvania ungurilor”.

Viața politică maghiară este divizată

Pe de altă parte, László Tőkés spune că incriminarea autonomiei în mod constant duce la divizarea vieții politice maghiare din Transilvania.

“Nu putem schimba această situaţie contradictorie decât printr-o voinţă publică unitară. Împreună cu aliaţii direcţi – Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi cu Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) – Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) va continua să lupte pentru autonomie în forma în care aceasta a fost descrisă şi în programul UDMR, şi nu va accepta niciun compromis”, a declarat politicianul maghiar.

Primul pas este adoptarea legii minorității

László Tőkés a mai spus că primul pas în testarea unității maghiare este reprezentat de elaborarea și adoptarea legii minorității, cea care este prevăzută în programul de guvernare.

Fostul episcop reformat a mai spus că la 22 iulie 1456, Iancu de Hunedoara a oprit turcii la porţile Belgradului, iar în amintirea victoriei sale, şi astăzi se mai trag clopotele în fiecare zi la prânz, în toată Europa.

“În epoca clopotelor care încep să tacă, cu greu mai putem conta pe solidaritatea celor care sunt puternici în Europa”, a afirmat Tőkés. Potrivit acestuia, după câteva secole în care a păzit frontiera, astăzi secuimea are sarcina de a proteja frontierele geografice şi lingvistice ale comunităţii naţionale maghiare, care transcende graniţele de stat.