Premierul a declarat la postul public de radio că executivul va prezenta propriile sale propuneri pentru negocierile cu FMI în următoarele 7-10 zile, anunţă Agerpres. Joi, cotidianul ‘Magyar Nemzet’ anunţa că Fondul Monetar Internaţional a cerut autorităţilor de la Budapesta să reducă pensiile, să majoreze vârsta de pensionare, să reducă ajutoarele sociale şi subvenţiile pentru transport, să majoreze taxele şi să deruleze privatizări în schimbul unui acord de finanţare. Viktor Orban a respins joi lista condiţiilor publicate în presă, declarând că nu a fost făcută de FMI.
‘La aceste costuri şi în acest mod, nu avem nevoie de garanţii financiare’, a declarat premierul pe pagina sa de Facebook.
După aceste afirmaţii forintul s-a depreciat cu peste 1,5% faţă de euro. O sursă din UE a declarat joi pentru MTI că lista publicată în presa maghiară nu este corectă. ‘Această listă nu reflectă cu exactitate problemele discutate. Unele din reformele cuprinse în listă nici măcar nu au fost menţionate, în timp ce altele au fost discutate într-un context diferit’, a explicat sursa.

Negocieri întinse pe şapte luni

Viktor Orban a adăugat că oficialii UE au discutat situaţia în legătură cu Ungaria şi negociatorii europeni au emis un raport pozitiv în care au recunoscut că ‘Ungaria are nevoie mai curând de un acord de precauţie decât de bani’. După şapte luni de amânări, autorităţile de la Budapesta, FMI şi UE au demarat în luna iulie a acestui an discuţiile pentru un împrumut, urmând ca acestea să fie reluate după vacanţa de vară.
Două surse din apropierea negocierilor au declarat pentru Reuters că, după vizita iniţială la Budapesta, creditorii internaţionali au lăsat în urmă o listă de condiţii dure la care guvernul Ungariei trebuie să răspundă înainte ca discuţiile să se reia în toamnă.