Ungaria: „În curând vom începe recrutările la o scară largă”

Ungaria va începe recrutările rezerviștilor, anunță ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky. Acesta adaugă că scopul recutărilor este ca un număr consistent de oameni să decidă că vor să facă ceva pentru protejarea țării.

”Am finalizat cadrul sistemului de rezervişti al apărării teritoriale, următoarea noastră sarcină este construirea, iar în curând vom începe recrutările la o scară largă”, a declarat ministrul ungar în cursul zilei de marți, 7 mai.

Funcționarul oficial s-a alăturat ceremoniei de predare a drapelului către Regimentul 1 de Apărare Teritorială „Vitéz László Reviczky”, unitate ce face parte din Forțele de Apărare ale Ungariei, desfășurată într-o biserică din Gödöllő.

steag ungaria
SURSA FOTO: Unsplash – Konrad Koller

Ungaria avea 17 rezerviști în urmă cu 14 ani

Sistemul de apărare profesionist și cel teritorial al rezerviștilor se completează reciproc. Profesioniștii sunt echipați cu tehnologie de vârf și sunt staționați în bazele militare, reprezentând coloana vertebrală a forțelor armate.

Pe de altă parte, rezerviștii tradiționali, înarmați cu arme ușoare, pot fi comparați cu un sistem de vene capilare care se întinde în toată țara. Aceștia sunt responsabili pentru protejarea propriilor comunități și a căminului lor, fie că este vorba despre securizarea unor obiective strategice sau pregătirea pentru un tip de conflict mai asimetric.

Kristóf Szalay-Bobrovniczky a dat de exemplu un război de gherilă.

”Componenta de apărare teritorială care va deveni acum completă şi care este formată din şapte regimente a devenit un element important al schimbărilor uriaşe din cadrul Forţelor Armate ale Ungariei. În 2010, la preluarea apărării naţionale, au existat 17 rezervişti”, spune acesta.

armată, soldați, militari
SURSA FOTO: Dreamstime

Cheltuielile de apărare ale Ungariei vor fi majorate

Ungaria va trebui să majoreze și mai mult cheltuielile pentru apărare anul viitor dacă războiul din Ucraina vecină se va prelungi până în 2025, reducând fondurile disponibile pentru alte cheltuieli, a declarat premierul Viktor Orban la postul public de radio.

Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a declanșat o creștere a cheltuielilor de apărare pe flancul estic al NATO.

Pe primul loc se află Polonia. Aceasta și-a dublat cheltuielile de apărare până la 3,9% din producția economică până în 2023, față de nivelurile din 2014, pe baza cifrelor NATO.

În timp ce se opune cu fermitate sprijinului militar și financiar acordat Ucrainei de către Occident din cauza temerilor legate de extinderea conflictului în Europa, Ungaria și-a majorat puternic cheltuielile pentru apărare. Aceasta a ajuns anul trecut la 2,43% din PIB. Procentul este peste linia directoare NATO de 2%.

„Dacă războiul se prelungește până în 2025, atunci nivelul cheltuielilor pentru apărare din 2023-2024 nu va fi suficient și va trebui să fie majorat”, a declarat Orban într-un interviu, adăugând că această măsură ar lăsa mai puține fonduri pentru alte scopuri.

Aflat la putere din 2010, Orban s-a străduit, de la pandemia COVID-19, să controleze deficitul bugetar al Ungariei. Acesta este în medie de aproape 7% din PIB  în ultimii patru ani. Procentul este cu mult peste nivelul mediu al UE.

Guvernul său a anunțat luna trecută că va amâna investiții în valoare de aproximativ 1% din PIB. Decizia a fost luată pentru a reduce deficitul din acest an până la ținta de 4,5% din PIB.