Locomotiva şi opt vagoane ale unui tren de călători au deraiat, în noaptea de duminică spre luni, la câteva minute de la plecarea din Gara Craiova, mai multe persoane fiind duse la spital în urma incidentului.

Accidentul a avut loc în jurul orei 2.30, în dreptul localităţii doljene Cârcea, unde a deraiat trenul accelerat 1692, care se îndrepta de la Timişoara la Craiova.

13 raniţi şi linia blocată până marţi

Potrivit dispeceratului CFR Călători Craiova, linia Craiova – Caracal ar putea rămâne blocată până marţi dimineaţă.

La rândul său, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, luni, că, cel mai devreme, circulaţia pe ruta feroviară afectată în urma deraiereii unui tren va fi reluată în 24 de ore, când va fi deblocat unul dintre fire.

Prefectul judeţului Dolj, Florin Stancu, a declarat că din cele peste 300 de persoane care se aflau în tren, 13 au fost duse la spital.

Pasagerii care se aflau în tren au fost evacuaţi din garnitură cu ajutorul jandarmilor, unii călători spunând că a durat circa 20 de minute până au reuşit să iasă din vagoane.

Unul dintre pasageri a suferit un atac de panică, manifestând teamă de a pleca din spital cu un alt mijloc de transport.

15 trenuri deviate şi 6 anulate, până la ora 12.00

Un număr de 15 trenuri au fost deviate pe ruta Craiova-Piatra Olt-Caracal şi înregistrează întârzieri de până la 120 de minute, iar alte şase au fost anulate, după ce un tren de călători care circula pe ruta Bucureşti-Timişoara a deraiat, în dreptul localităţii doljene Cârcea.

Circulaţia feriviară între Craiova şi Caracal a fost închisă, iar trenurile au fost deviate pe ruta Craiova-Piatra Olt-Caracal, a declarat, luni, directorul de exploatare al CFR Călători, Valentin Dorobanţu.

Pasagerii şi-au continuat călătoria pe DN6

Doi jandarmi care urmau să susţină, la Bucureşti, un examen pentru a participa la o misiune în Kosovo şi care se aflau în trenul deraiat în judeţul Dolj au încercat să anunţe incidentul la 112, însă serviciul era blocat, astfel că au sunat la dispeceratul Jandarmeriei.

După ce au reuşit să iasă din vagoane, oamenii au mers pe DN6, pentru a fi preluaţi de alte mijloace de transport şi duşi până la Caracal, de unde să poată pleca cu trenul.

Mulţi dintre ei au reclamat întârzierea cu care autorităţile au trimis la faţa locului autocare care să îi preia, spunând că au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu.

În jurul orei 6.00, au sosit mai multe autocare şi microbuze, iar oamenii au fost preluaţi şi transportaţi la Caracal.

Deraierea a fost provocată, nu a fost un accident

O comisie de anchetă dispusă de conducerea Regionalei CFR Craiova a ajuns, luni dimineaţă, la locul unde s-a petrecut accidentul feroviar pentru a stabili cauzele care au dus la deraierea trenului de călători.

Subsecretarul de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Axinia a declarat, luni, că din primele informaţii ar rezulta că deraierea trenului de călători s-ar fi produs din cauza lipsei unor şuruburi care fixau bucăţile de şină în zona unde a avut loc accidentul.

„Din primele informaţii primite rezultă că au fost desfăcute nişte şuruburi care fixau bucăţi de şină. Toată şina este sudată, dar doar porţiunea respectivă era prinsă în şuruburi. De fapt, au fost găsite şuruburile desfăcute la locul respectiv”, a arătat Axinia.

Susecretarul de stat a adăugat că şuruburile ar fi fost desfăcute probabil noaptea, „de nişte inconştienţi care au dorit să facă rău”.

„Este clar că nu sunt probleme la locomotivă sau la vagoane, pentru că au deraiat toate, nu locomotiva sau ultimul vagon, spre exemplu”, a mai spus Axinia.

Ministrul Berceanu s-a deplasat la faţa locului

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a ajuns la locul accidentului în jurul orei 9.15, fiind însoţit de primarul localităţii Cârcea, Valerică Pupăză.

Prima persoană cu care a stat de vorbă Berceanu a fost mecanicul garniturii, care i-a spus ministrului că locomotiva a fost prima care a deraiat, antrenând apoi opt din cele nouă vagoane ale trenului accelerat.

Posibil un act criminal

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că primele date arată că accidentul feroviar de la Cârcea a fost cauzat de „un act intenţionat” după ce una sau mai multe persoane au desfăcut o piesă care face legătura între şine, folosind ulei pentru a unge şina, precum şi instrumente speciale.

Radu Berceanu a spus că primele aprecieri ale reprezentanţilor Poliţiei, Parchetului şi Autorităţii Feroviare, care au făcut verificări la faţa locului, sunt că în acest caz a fost vorba despre „un act intenţionat”, fiind desfăcute şuruburi care fac legătura între şine.

El a spus că, în condiţiile în care acestea erau ruginite, a fost folosit ulei pentru ungerea lor, la faţa locului fiind găsită şi substanţa respectivă.

„În zona asta şina este sudată, a fost desfăcută o eclisă care prinde două porţiuni de şine, de cineva care ştie cum trebuie desfăcut astfel încât un tren să nu poată trece fără avea accident. A făcut astfel încât să aibă loc o deplasare, să iasă roata. Acolo a fost uns cu ulei şi s-a lucrat cu scule”, a spus Berceanu.

Întrebat dacă este vorba despre un act criminal, ministrul a răspuns: „Probabil”.

Pagube de cel puţin 5 milioane de euro

Radu Berceanu a apreciat că în localitatea Cârcea ar fi putut avea loc o tragedie cu „mult mai gravă decât este”, subliniind că toţi cei 360 de pasageri aflaţi în garnitură la acel moment au fost afectaţi „măcar din punct de vedere psihic”.

Ministrul a precizat că la prima vedere, pagubele sunt estimate la cel puţin cinci milioane de euro.

Întrebat ce pagube estimează la prima vedere, în urma acestui accident, ministrul a răspuns că, fiind vorba despre opt vagoane şi o locomotivă, în opinia sa, la prima vedere, este vorba despre „cinci milioane de euro sau chiar mai mult”.

Berceanu a mai spus că urmează ca echipa de anchetă constituită în acest caz să stabilească dacă vagoanele deraiate vor mai putea fi folosite sau trebuie tremise la fier vechi.

Există un suspect

Principalul suspect în cazul accidentului feorviar produs, luni dimineaţă, în localuitatea doljeană Cârcea, este un fost angajat al CFR care s-a pensionat din cauza unor probleme de sănătate.

Şeful Serviciului Transporturi, comisarul şef Dan Roşoga, a declarat că mai multe persoane sunt audiate în prezent în legătură cu acest accident.

Roşoga a spus că singura persoană care este „un aşa zis suspect” este un fost angajat al companiei care a fost pensionat din cauza unor probleme de sănătate.

„A avut probleme medicale, de aceea a fost pensionat”, a spus Roşoga, făcând referire la principalul suspect în acest caz.

Comisarul de poliţie a adăugat că ancheta este condusă de un procuror şi că din echipa operativă fac parte specialişti de la Ministerul Transporturilor şi ofiţeri din Poliţia Română şi din Poliţia Transporturi Craiova.

Autorul riscă 10 ani de închisoare

Articolul 332 din Codul penal prevede la primul alineat că „Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Alineatul trei al aceluiaşi articol arată că dacă aceste fapte au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Când fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate, iar tentativa se pedepseşte.

SURSA: Mediafax