Mircea Geoană față cu acțiunea, cu inacțiunea și, poate, cu reacțiunea (II)

Politic vorbind, în anii în care a condus PSD, Mircea Geoană a tras partidul spre centrul eșechierului politic și a înlocuit un stil de conducere centralizat, dar care promovase, în general, oameni competenți, cu o dominare clară a „baronilor roșii” care își promovau, îndeosebi, clienții loiali. 

Nu vreau să spun aici nimic despre corupție, dar PSD-ul din 2004 era, încă, un partid de mase, cu o politică net de stânga, în timp ce, în 2009, PSD devenise un partid de cadre, mai degrabă de centru-dreapta.

Am făcut, în materialul anterior, această expunere amănunțită pentru că mulți dintre compatrioții noștrii mai tineri nu o cunosc și, pe de altă parte, pentru că în poltica românească la vârf mai mulți politicieni au avut același tip de evoluție.

În general, nu numai în România, niciun lider nu supraviețuiește după ce pierde o competiție majoră, dar la noi în țară pierderea competiției este echivalentă cu moartea politică. De aceea, mai toți cei au pierdut o poziție importantă au avut reflexul de a se agăța cu disperare de orice punct de sprijin pentru a supravețui: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Dacian Cioloș, ca să amintim doar câteva cazuri recente. Toți aceștia, după ce au fost îndepărtați de la conducerea unor partide mari, și-au încropit partide de buzunar, sperând că vor fi votați la niște alegeri viitoare. 

Din păcate pentru ei, au ales o strategie profund greșită!

Niciodată în istorie, un conducător care a pierdut o bătălie nu a rămas la locul înfrângerii. O asemenea strategie este necâștigătoare din o sută de motive, dar mai ales pentru că publicul păstrează vie imaginea de perdant. 

Mircea Geoană, după ce a încercat această strategie în 2012-2015, a ales o altă cale: aceea de a pleca, o vreme, în „exil”.

O vorbă veche spune că nimeni nu este profet în țara lui. În epoca modernă, în România, pentru a fi recunoscut și apreciat de conaționali, trebuie să ai în prealabil o recunoaștere internațională. Acest sindrom de periferie a lumii civilizate a fost accentuat în ultimii 30 de ani. Întrebați fiind care sunt personalitățile ilustre ale neamului, românii răspund: Brâncuși, Enescu, Eliade, Coandă, etc. Adică personalități care s-au afirmat și au avut succes în Occident și abia după aceea au devenit cunoscute și respectate în România.

Cînd a pierdut alegerile prezidențiale, în 2009, Mircea Geoană era, încă, un politician tânăr. 

După câțiva ani petrecuți prin Statele Unite, a fost numit, în 2017, Secretar General Adjunct al NATO. La nivelul publicului larg nu este deloc clar cum a fost făcută această numire, dar este incontestabil că, astăzi, Mircea Geoană este românul care deține cea mai înaltă funcție într-o organizație internațională de primă mărime. Acest fapt nu poate să nu aibă consecințe asupra imaginii sale la nivelul electoratului. Chiar și cei mai în vârstă își pot spune: „Uite de cine făceam noi mișto! Dar dacă Geoană este bun pentru NATO, înseamnă că este bun și pentru România”. 

Este remarcabil că Mircea Geoană nu a folosit explicit funcția sa la NATO pentru a se promova în România, abia în ultimul timp au apărut intervenții ale sale în mass-media românească și, cu totul excepțional, discursul ținut, recent, la ASE. Acest discurs a fost un veritabil manifest politic și, implicit, un semnal pentru candidatura la președinție în 2024.

Nu voi face aici o critică a ideilor (politice) susținute în acest discurs. Mă mărginesc să disting trăsăturile „prezidențiabilității”, adică acele elemente care sugerează „ce fel de președinte” ar vrea să fie Mircea Geoană. Ce va urma după președinții mediatori (Iliescu și Constantinescu), după președintele jucător (Băsescu) și după președintele absent (Iohannis)?

Discursul este, în primul rând, un discurs „salvator”, mesianic. Mircea Geoană vorbește în numele Occidentului, al lumii „civilizate”, chemate să-i conducă și pe cei mai rătăciți către „libertate și prosperitate”. Dar, spune conferențiarul, însuși Occidentul trăiește o schimbare de paradigmă, care se ascunde sub masca înșelătoare a unor succesiuni de crize. În esență, schimbările vor duce la strunirea globalizării haotice a ultimelor decade și la revenirea unui sistem internațional ierarhic, dominat de Marile Puteri (nu se spune care, dar se subînțelege că este vorba despre puterile occidentale clasice), sistem în care rolul statelor naționale va fi reconsiderat în sens pozitiv.

Ochiul vigilent al lui Mircea Geoană vede că viitorul Centru al lumii va fi în România. Aici nu este vorba doar despre o viziune pentru țară sau despre o renaștere a speranței. Este vorba despre o reformulare a conceptului de „popor ales”, de fapt, de „națiune aleasă”.

Tonul lui Geoană este profetic și, bineînțeles, înainte de a atinge acest statut, națiunea trebuie să parcurgă transformări care, pentru unii concetățeni, vor fi dure și, poate, chiar mortale. România este un „paradox”, spune MG, și acest paradox trebuie tratat cu mijloace excepționale. Așa cum nodul gordian nu se desface, ci se taie cu sabia, tot așa paradoxul românesc nu se tratează cu paliative, ci cu schimbări revoluționare: digitalizare, naționalism (modern), întărirea Statului (parcă Sorin Ovidiu Vântu mai spunea asta, acum vreo 15 ani!), rezolvarea decalajelor prin „inovare” generalizată (adică, ar spune conservatorii, din nou prin „experiment”), repopulare (creștere demografică, revenire a diasporei), „rebrenduire” (adică autoconvingere).

Pe scurt, mesajul lui Mircea Geoană pentru români este: „Am venit să vă aduc vestea cea bună: sunteți Cei Aleși! Dar, pentru a reuși, trebuie să susțineți ordinea occidentală, să reveniți cu toții în țară și să munciți, să munciți, să munciți pentru Patrie – cu cele mai noi tehnologii digitale!”.

Oare nu vi se pare cunoscut acest tip de discurs? 

Care este publicul-țintă? În primul rând, publicul „salvatorist”, corporatist, din segmentul de vârstă 25-45 de ani. Apoi, cu precădere, instituțiile de forță, care se văd în situația privilegiată de a susține o viitoare ordine centrată pe Stat. Discursul lui MG țintește clar „nucleul social”, adică acea parte a societății care creează sau comercializează, astăzi, cea mai mare parte a PIB și care are cele mai bune contacte cu exteriorul.

E însă mai interesant parcă să vedem care nu sunt publicurile-țintă! În primul rând, cei peste 55 de ani, cei care pun la îndoială filantropia dezinteresată a Occidentului. Apoi, votanții clasici de „stânga”: cei care vor locuri de muncă de tip clasic, agricultorii și micii întreprinzători, precum și femeile. Tinerii sub 23 de ani, pentru care idealul democrației participative, așa cum era simțit până în 2004, nu mai există. În fine, românii din diaspora, pentru care ideea revenirii în țară fără o garanție serioasă este doar o glumă. Cei care nu l-ar vota pe Geoană sunt mai puțin implicați în funcționarea societății românești, dar formează o majoritate (relativă) a acesteia.

Cine l-ar putea sprijini, ca structură de teren, pe candidatul Mircea Geoană? Este clar că funcția prezidențială nu se poate câștiga decât fie cu sprijinul unui partid puternic, fie ca urmare a generării, ad hoc, a unei masive mișcări populare. Pentru datele pe care le are MG, a doua variantă, populistă la greu, nu poate fi imaginată. Rămâne varianta unui partid puternic. PNL iese din discuție, rămâne PSD. Aici avem două niveluri de decizie. La primul nivel, al conducerii, nu ar exista probleme: Marcel Ciolacu a declarat deja că partidul ar putea susține un candidat care să nu fie, ca până acum, și președintele partidului. La nivelul organizațiilor de bază, însă, nu știu dacă MG va fi îmbrățișat cu entuziasm în calitate de candidat al social-democrației românești, ceea ce ar duce la o implicare scăzută a activului de partid în campania prezidențială. Să nu uităm, totuși, că suprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale este un factor care îl aventajează pe actualul Secretar general adjunct al NATO.

Desigur, un discurs pronunțat în fața unui public de elită, așa cum a fost cel de la reuniunea organizată de ASE București, nu acoperă decât o parte a unei eventuale strategii de campanie. Deocamdată, Mircea Geoană, tatonează terenul.

Luând în considerare plusurile și minusurile istorice ale personajului, l-aș nota pe candidatul Mircea Geoană, în acest moment, cu nota 8 în cursa prezidențială.