Dr. Adrian Streinu Cercel îndemna ieri lumea  medicală „să-şi bage minţile în cap”, pentru că „gripa se tratează, potrivit acestuia, cu medicamente antivirale, unul dintre acestea fiind Oseltamivir sau Tamiflu, care are efect în 24 de ore” şi că nu mai este nevoie de alte teste pentru această afecţiune.

„Trebuie să terminăm cu această trăznaie, pentru că atunci când punem diagnosticul de gripă, este clar. Te doare capul, faci febră 39-40, te dor muşchii, te simţi ca şi cum ai fi bătut. Ai gripă! Nu ai nevoie de niciun test. Ai nevoie să stai acasă, să te izolezi, să suni medicul de familie şi să îi spui ce ai. El va spune: ai gripă clinic. Acum, moda asta că facem teste de dimineaţă, la prânz şi seara şi bombardând camerele de gardă cu sute de pacienţi este o prostie. Nu facem decât să mutăm virusul de colo-colo. Ca atare, recomandarea mea clară este: staţi acasă, căutaţi-vă, sunaţi medicul de familie. Nu mai umblaţi după teste de gripă pentru că le faceţi degeaba! 80 la sută dintre ele sunt pozitive real şi 20% sunt fals negative. Ca atare, dacă aveţi un test fals negativ, ce o să spuneţi? Că nu aveţi gripă când aveţi şi nu vă trataţi?”, explica dr. Streinu-Cercel la Ministerul Sănătăţii.

Dr. Diaconu: Mi se pare inadmisibil, iresponsabil și periculos ce face, zilele acestea, dr. Streinu-Cercel

În replică, într-o postare pe Facebook, reputatul medic psihiatru Gabriel Diaconu contrazice aceste îndemnuri şi lansează un atac virulent faţă de modul de abordare a problemei din partea managerului Institutului Matei Balş.

„Am văzut, citit, auzit declarațiile doctorului Streinu-Cercel cu privire la ce-ar trebui să facă oamenii dacă răcesc, și simptomele par sugestive pentru gripă. Susține domnia sa, neîndoielnic pentru că este un reputat infecționist, câteva lucruri. Primul dintre ele este că, și în absența unui test pozitiv la gripă, dacă simptomele sunt sugestive, diagnosticul trebuie să rămână de ”gripă clinică”.

Al doilea că, într-o astfel de situație, omul ar trebui să stea acasă și să-și sune medicul de familie. Al treilea, că ar trebui să ia Tamiflu/ oseltamivir, încă din prima zi de declanșare a simptomelor. Am mai multe probleme cu o parte din declarația sa.

Prima problemă pe care o am este că gripa clinică este un diagnostic medical, care trebuie pus de un medic. Oricât de simplu ar prezenta doctorul Streinu-Cercel semnele de manifestare, niciunul din simptomele enumerate de dânsul nu este SPECIFIC gripei. Oamenii fac febră mare, tuse, mialgii din tot felul de motive. Unii oameni nu au astfel de simptome, pentru că au anumite boli care compromit sistemul imunitar, sau chiar capacitatea de a comunica ce se întâmplă cu ei. Doar pentru că cineva face febră mare nu înseamnă să se ascundă repede în casă și să ia Tamiflu. E iresponsabil să supra-simplifici un fenomen.

A doua problemă pe care o am este că, așa cum a făcut-o și în trecut, doctorul Streinu-Cercel recomandă un produs medicamentos sub denumirea lui COMERCIALĂ, în loc să se rezume doar la denumirea clasei din care acesta face parte. Tamiflu este doar unul din inhibitorii de neuraminidază (NAI) disponibili pe piață și aprobați pentru folosirea în infecția virală cu tulpini de gripă.

A treia problemă pe care o am este că, în recenzii sistematice și meta-analize, folosirea Tamiflu (oseltamivir), ca și a altor NAI, la persoane altfel imunocompetente și cu gripă validată prin testare, și care nu au complicații ale gripei, nu a făcut o diferență statistică, și nu are calitatea de a preveni apariția unor astfel de complicații. Mai mult, Tamiflu nu previne transmiterea virusului. Astfel că o persoană care are ameliorare simptomatică în ziua 2, pentru că a luat Tamiflu, ar putea să trăiască sub falsa impresie că gata, i-a trecut. Lucru eronat.

Există o utilitate dovedită a NAI-urilor la acele persoane care fie prin natura vârstei (populație pediatrică, vârstnici), fie prin natura sănătății (au diverse boli, cum ar fi de ficat, sau de rinichi, boli de inimă, diabet) sunt îndeosebi vulnerabili la gripă.

DAR,

Medicamentele din această clasă au un profil bun de siguranță, cât și un profil de efecte adverse care pot fi declanșate de administrarea de NAI. Unele dintre acestea sunt sistemice (greață, vărsături, dureri de cap), altele dintre acestea sunt neuro-psihiatrice (stări de anxietate, depresie, au fost descrise inclusiv cazuri de psihoză). Sub nicio formă vreun medicament care se termină în ”mivir” nu ar trebui lăsat la îndemâna dibăciei tradiționale românești în sancționarea simptomelor de ILI (influenza-like illness, sau boală care seamănă cu gripa).

Mie îmi place medicina bunului simț. Medicina bunului simț are loc la întâlnirea dintre a) pacient, b) medic, c) bune practici și bună etică a ambilor. Mi se pare inadmisibil, iresponsabil și periculos ce face, zilele acestea, doctorul Streinu-Cercel. Sunt atâtea alte mijloace prin care să obții o hartă corectă a răspândirii virusului, dacă ar fi să facem treaba un pic mai ca la carte.

Dacă știm triada simptomelor de gripă, unde e screening-ul populațional? De ce nu avem un triaj corect al cazurilor și o bună coordonare în comunități știute-a-fi la risc? De ce nu sancționăm corect cazurile expuse la un pacient cu ILI dovedit a fi cu gripă, în planul prevenției? Poți oricând să te plângi că (sic!) Camerele de gardă sunt asaltate de oameni cu simptome ILI, sau poți să intervii în populație ca să creezi ecluze suplimentare de ajutor

Ah, și să nu uit. Doctorul Streinu-Cercel aruncă o curbă medicilor care n-ar vrea să prescrie Tamiflu. Hai să ne înțelegem. NAI sunt medicamente care ameliorează simptomele gripei, și pot fi recomandate de personalul medical avizat. Pot. Fi. Recomandate. Ele capătă indicație terapeutică obligatorie DOAR în acele cazuri în care apar complicații. În rest pot fi recomandate. Or fi doctori mai stângaci decât Streinu-Cercel. Or fi și unii mai dibaci. Fiecare medic își cunoaște pacientul, și-i mai știe și trecutul medical și afecțiunile asociate. E o propunere sulfuroasă că ”doctorii nu vor”, că ”pacienții nu cer”, că așteaptă până boala devine gravă și abia după aceea caută un medic.

Dacă vrei să educi populația despre transmiterea gripei, formulează un mesaj clar, gen ”Ana are mere”, și dă-i omului soluții practice. Adică:

1. Suspiciune ridicată de gripă ai când: febră mare care nu scade, stare gen ”răceală”, dureri musculare și/ sau osoase care te pun la pat, tuse seacă, DAR posibil și greață și vărsături
2. Simptomele sunt maximale din prima zi. Testele pentru gripă au bunele calități de detecție (chiar dacă nu sunt perfecte). Poți obține unul din farmacie. Este BINE să te testezi. Dacă testul e negativ, dar simptomele de mai sus sunt serioase, poți presupune că ai, totuși, ILI (ceea ce se cheamă ”gripă clinică”).
3. Ia legătura cu medicul de familie. CERE O CONSULTAȚIE. Întreabă-l de tratament. E preferabil să stai acasă câteva zile. Informează oamenii dimprejurul tău că ai simptomele acestea, ca să previi răspândirea. Folosește mască de protecție. Spală-te pe mâini. Evită contactul cu vârstnici, copii, femei gravide, spații aglomerate.
4. Hidratează-te corect. Dacă în 48 de ore stările persistă sau problemele de respirație devin mai severe, sau apar stări de slăbiciune, confuzie, mergi la spital.
5. NU LUA ANTIBIOTICE decât cu acordul medicului, în situația de la punctele #3 și #4
6. Dacă nu ai făcut gripă, VACCINEAZĂ-TE. Ai să dezvolți anticorpi în 2 – 3 săptămâni, dar chiar și în perioada asta ești relativ protejat, și protejezi și pe alții.
Autoritatea medicală în domeniu nu e Streinu-Cercel. Autoritatea medicală în domeniu e Ministerul Sănătății, care are voce comună cu CDC (Centrul de Control al Bolilor), Colegiul Medicilor, asociațiile profesionale etc. Cred că e timpul să cerem acestor instituții să-și asume comunicarea clară cu publicul, și decizii cu autoritate practică.

Cât despre reclamă mascată la medicamente, o văd ca pe o abatere etică. E nu doar de evitat, e de demascat când se întâmplă”.

Reclamă mascată la Tamiflu?

Managerul Institutului ”Matei Balş”, declara ieri că toate spitalele de pediatrie din Bucureşti trimit copiii la Institutul „Matei Balş” ca să fie testaţi de gripă. Totodată dr. Streinu Cercel s-a arătat revoltat de reticența unor medici care nu prescriu un anumit medicament: „Am văzut acum că o serie de medici nu prescriu Osetamivir, că nu vor să prescrie. Că le-a spus cineva că nu au voie să scrie. Domnilor, hai să ne băgăm minţile în cap! Eu înţeleg medicina defensivă şi că fiecare să facă numai ce este în teritoriul lui, dar într-o astfel de situaţie toată lumea ar trebui să punem numărul pentru a limita răspândirea virusului. I-am dat Tamiflu/Osetamivir, i-am oprit manifestarea şi respectiv transmiterea virusului în populaţie”, a mai explicat managerul.

Potrivit preţurilor listate de farmacii pentru Tamiflu, o cutie cu 10 comprimate de 75 mg se poate achiţiona contra sumei de 80 de lei. Conform prospectului, „pentru tratarea gripei, tratamentul cu Tamiflu trebuie iniţiat în decurs de două zile de la apariţia simptomelor. Se administrează o doză de două ori pe zi timp de cinci zile. Pentru prevenirea gripei, tratamentul cu Tamiflu trebuie iniţiat în decurs de două zile de la contactul cu persoana care are gripă. Se administrează o doză o dată pe zi timp de cel puţin 10 zile de la contactul cu persoana infectată. Dacă Tamiflu este utilizat în timpul epidemiei de gripă, această doză se poate administra timp de până la şase săptămâni”.

Până la data de 12 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit în cadrul campaniei Ministerului Sănătății.

Vânzările la medicamentele pentru răceală şi gripă eliberate fără reţetă, un segment pentru care sezonul rece aduce creşteri semnificative pe piaţa românească, au ajuns la 712 milioane de lei în 2018, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.


Te-ar putea interesa și: