Un motiv de bucurie

În ultimii patru ani, am asistat atât la cea mai dură criză economică de după Marea Recesiune, cât şi la cea mai abruptă scumpire a alimentelor din anii ’70 şi până acum. Ar fi trebuit, în consecinţă, să asistăm şi la o adâncire a sărăciei globale.

Ei bine, n-a fost aşa. Cele mai relevante statistici pe această temă sunt furnizate de Banca Mondială, care tocmai şi-a actualizat studiul din 2005 asupra populaţiei care trăieşte în sărăcie absolută (reţineţi că e vorba de altă măsură decât cea folosită ca reper în statele dezvoltate). Potrivit noilor cifre scoase la iveală, în 2008, primul an al dublei crize menţionate mai sus, atât numărul oamenilor care trăiau cu sub 1,25 dolari pe zi, cât şi ponderea lor în total, scădea de-a lungul şi de-a latul pământului. Este prima evoluţie negativă globală a acestui indicator din 1981 şi până acum. 

La statisticile pentru 2010 încă se lucrează, însă din datele culese până în prezent reiese că, în acest an, nivelul sărăciei era de două ori mai mic decât cel raportat în 1990. De unde concluzia că „obiectivul de dezvoltare al mileniului“ trasat de Naţiunile Unite, potrivit căruia nivelul înregistrat în 1990 trebuia înjumătăţit până în 2015, a fost împlinit cu cinci ani mai devreme. Înseamnă că rata de reducere a sărăciei pe termen lung, de puţin peste un procent anual, nu a fost deloc afectată de turbulenţele financiare ale ultimilor ani.

Cel mai mare merit în această privinţă îi revine Chinei, care e „responsabilă“ de jumătate din această scădere, după ce 660 de milioane de locuitori ai gigantului asiatic au scăpat de sărăcie în ultimele două decenii. Ca urmare a acestei evoluţii spectaculoase, nivelul sărăciei din Asia de Est s-a redus de la 77%, în anii ’80 (când deţinea recordul global la acest capitol), la doar 14%, în 2008. În schimb, odată China scoasă din ecuaţie, cifrele nu mai sunt chiar impresionante. Din cei 1,3 miliarde de oameni care trăiau cu sub 1,25 dolari pe zi în 2008, 1,1 milioane locuiau în altă ţară decât China. Iar numărul lor nu a cunoscut variaţii semnificative în ultimii 20 de ani, ceea ce ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă, în opinia lui Martin Ravallion, de la Banca Mondială.

Aşadar, Chinei îi revin laurii în privinţa succeselor înregistrate pe termen lung. Trofeul pentru cea mai bună evoluţie recentă îi revine însă continentului negru. Africa a fost singura regiune din lume unde numărul săracilor a crescut constant între 1981 şi 2008, de la 205 la 395 milioane. În 2008, însă, a început scăderea: în acel an „efectivele“ celor afectaţi descreşteau cu 12 milioane, ponderea lor în totalul populaţiei ajungând la 47%, de la 52%. Creşteri sensibile fuseseră raportate, de-a lungul timpului, şi în America Latină, în Asia Centrală sau în Europa de Est, însă trendul a început să se inverseze din 2000 încoace.

Veşti bune pe toate fronturile deci, care reflectă, pe de o parte, creşterile economice constante din statele africane şi impactul pozitiv al politicilor chineze sau al programelor instituite în America Latină. Dar şi rezultatele fericite ale expansiunii fiscale (bugete şi deficite mai mari) adoptate de o bună parte dintre ţările emergente, şi cu precădere de China, la începutul crizei. Mulţi economişti (câţiva chiar din partea Băncii Mondiale) îşi exprimaseră rezervele faţă de aceste programe, care ar fi dus la explozia inflaţiei şi şi-ar fi dovedit în scurt timp ineficienţa. Când colo, tocmai aceste politici au contribuit la scoaterea din mizerie a populaţiilor cele mai neavantajate.