În ultimii patru ani, am asistat atât la cea mai dură criză economică de după Marea Recesiune, cât și la cea mai abruptă scumpire a alimentelor din anii ’70 și până acum. Ar fi trebuit, în consecință, să asistăm și la o adâncire a sărăciei globale.

Ei bine, n-a fost așa. Cele mai relevante statistici pe această temă sunt furnizate de Banca Mondială, care tocmai și-a actualizat studiul din 2005 asupra populației care trăiește în sărăcie absolută (rețineți că e vorba de altă măsură decât cea folosită ca reper în statele dezvoltate). Potrivit noilor cifre scoase la iveală, în 2008, primul an al dublei crize menționate mai sus, atât numărul oamenilor care trăiau cu sub 1,25 dolari pe zi, cât și ponderea lor în total, scădea de-a lungul și de-a latul pământului. Este prima evoluție negativă globală a acestui indicator din 1981 și până acum. 

La statisticile pentru 2010 încă se lucrează, însă din datele culese până în prezent reiese că, în acest an, nivelul sărăciei era de două ori mai mic decât cel raportat în 1990. De unde concluzia că „obiectivul de dezvoltare al mileniului“ trasat de Națiunile Unite, potrivit căruia nivelul înregistrat în 1990 trebuia înjumătățit până în 2015, a fost împlinit cu cinci ani mai devreme. Înseamnă că rata de reducere a sărăciei pe termen lung, de puțin peste un procent anual, nu a fost deloc afectată de turbulențele financiare ale ultimilor ani.

Cel mai mare merit în această privință îi revine Chinei, care e „responsabilă“ de jumătate din această scădere, după ce 660 de milioane de locuitori ai gigantului asiatic au scăpat de sărăcie în ultimele două decenii. Ca urmare a acestei evoluții spectaculoase, nivelul sărăciei din Asia de Est s-a redus de la 77%, în anii ’80 (când deținea recordul global la acest capitol), la doar 14%, în 2008. În schimb, odată China scoasă din ecuație, cifrele nu mai sunt chiar impresionante. Din cei 1,3 miliarde de oameni care trăiau cu sub 1,25 dolari pe zi în 2008, 1,1 milioane locuiau în altă țară decât China. Iar numărul lor nu a cunoscut variații semnificative în ultimii 20 de ani, ceea ce ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă, în opinia lui Martin Ravallion, de la Banca Mondială.

Așadar, Chinei îi revin laurii în privința succeselor înregistrate pe termen lung. Trofeul pentru cea mai bună evoluție recentă îi revine însă continentului negru. Africa a fost singura regiune din lume unde numărul săracilor a crescut constant între 1981 și 2008, de la 205 la 395 milioane. În 2008, însă, a început scăderea: în acel an „efectivele“ celor afectați descreșteau cu 12 milioane, ponderea lor în totalul populației ajungând la 47%, de la 52%. Creșteri sensibile fuseseră raportate, de-a lungul timpului, și în America Latină, în Asia Centrală sau în Europa de Est, însă trendul a început să se inverseze din 2000 încoace.
Vești bune pe toate fronturile deci, care reflectă, pe de o parte, creșterile economice constante din statele africane și impactul pozitiv al politicilor chineze sau al programelor instituite în America Latină. Dar și rezultatele fericite ale expansiunii fiscale (bugete și deficite mai mari) adoptate de o bună parte dintre țările emergente, și cu precădere de China, la începutul crizei. Mulți economiști (câțiva chiar din partea Băncii Mondiale) își exprimaseră rezervele față de aceste programe, care ar fi dus la explozia inflației și și-ar fi dovedit în scurt timp ineficiența. Când colo, tocmai aceste politici au contribuit la scoaterea din mizerie a populațiilor cele mai neavantajate.

Cifrele privind sărăcia trebuie corelate și cu un alt set de date. Statisticile Organizației pentru Alimentaţie şi Agricultură, conform cărora numărul oamenilor afectați de foamete a escaladat de la 875 de milioane, în 2005, la un miliard, în 2009, erau, de fapt, eronate, și au fost retrase pe șest de pe piață. Derek Headey, de la Institutul Internațional de Cercetare a Politicilor de Alimentație, a demonstrat că, în ciuda scumpirii hranei, oamenii din zonele subdezvoltate reușeau, în 2008, să-și gestioneze mult mai bine alimentația decât în 2006.
Evoluțiile cele mai îmbucurătoare sunt înregistrate în rândul celei mai sărace pături a populației – cei care trăiesc cu sub 1,25 dolari pe zi. La polul opus, statisticile Băncii Mondiale arată o scădere nesemnificativă în rândul celor care câștigă sub 2 dolari pe zi, de la 2,59 milioane, în 1981, la 2,44 miliarde, în 2008 (e adevărat, mai impresionantă este revenirea de la apogeul din 1999, de 2,92 miliarde). Din calculele domnului Ravallion, politicile de reducere a sărăciei dau roade cu precădere în cazul celor mai grav afectați de acest fenomen.
În 1981, 645 de milioane de persoane trăiau cu o sumă cuprinsă între 1,25 și 2 dolari pe zi. În 2008, masa lor se dublase, ajungând la 1,16 miliarde. Când cei prinși în aceste statistici reușesc să scape și să-și facă un trai mai bun, vin din urmă cei care au evadat de sub pragul sărăciei absolute. Aceștia din urmă sunt principalii câștigători ai evoluțiilor din ultimii ani. În ceea ce privește însă eșalonul sărăciei medii, mai sunt multe de făcut.