În lipsa SIAB, românii pot vedea, în perioada 6-11 octombrie, multe dintre noutăţile anului la SAB&A, o ex­poziţie care va reuni dealeri auto, comercianţi de piese şi ac­ceso­rii, maşini tunate şi finanţatori.

Speriaţi de primele semne ale cri­zei din industria auto românească, membrii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) au decis, la sfârşitul anului trecut, să anuleze ediţia din 2009 a Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB). Deşi, la vremea respectivă, măsura a fost aprobată de majoritatea comercianţilor de autovehicule şi accesorii, după numai câteva luni au apărut regretele. Raţionamentul este simplu: chiar dacă piaţa scade şi banii de promovare sunt tot mai puţini, noile modele ale anului trebuie oricum prezentate publicului, pentru a atrage clienţi, iar vizibilitatea oferită de un salon auto este mult mai mare decât cea a unui eveniment de tip „porţi deschise la showroom“.

Mizând pe această idee, organizatorul de expoziţii Premium Expo a decis să devanseze cu un an evenimentul care trebuia să aibă loc în toamna lui 2010: Salonul Auto Bucureşti & Accesorii (SAB&A). „Ne pregătisem pentru 2010 să relansăm ideea de SAB, ca alternativă la SIAB în anii în care acest eveniment nu avea loc. Am luat această decizie pentru că piaţa o cerea“, a declarat, pentru Capital, Sorin Rădăcineanu, reprezentant Premium Expo.

Ce vom vedea în octombrie

Sorin Rădăcineanu recunoaşte că SAB&A nu se va ridica la nivelul SIAB-ului, însă mizează pe o participare destul de consistentă la evenimentul care va începe pe 6 octombrie la Romaero. „Dacă nu mizam pe succes, nu ne apucam de treabă. Avem deja aproape toate mărcile grupului Țiriac, avem brandurile celor de la Rădăcini, BDT, trei comercianţi independenţi de mărci premium, un dealer de Jaguar-Land Rover, BMW printr-un dealer de la Piteşti. Discutăm acum cu un dealer Honda şi cu unul Toyota, cu Peugeot şi cu Citroën“, spune Ră­dăcineanu. În total, Premium Expo estimează că la eveniment vor expune circa 70 de companii care reprezintă în România peste 200 de mărci de autovehicule şi accesorii, iar la standurile dealerilor auto vor putea fi vizionate cel puţin 100 de autoturisme. Conform organizatorilor, iubitorii de automobile vor putea descoperi cele mai noi modele din gamele Jaguar, Land Rover, Ford, Mazda, Mitsubishi, Opel, Subaru, Honda, Audi, Suzuki, BMW, Skoda, Toyota, dar şi multe altele.

175-36766-30_gps_36.jpgPreţul biletului: 15 lei

SAB&A va avea loc în incinta Romaero pe o suprafaţă care totalizează 12.000 mp, din care peste 70% vor fi
dedicate autoturismelor.

„Contractul cu Romaero este deja semnat. Ne bucurăm că am prins această locaţie. Este cunoscută deja şi este mult mai accesibilă decât cele din afara Bucureştiului. Există şi mijloace de transport suficiente în zonă“, declară Sorin Rădăcineanu, fiul celui care, până acum opt ani, a organizat cea mai mare expoziţie auto naţională: SAB 2001. La acea ediţie au participat 183 de firme, 450 de mărci şi 158.000 de vizitatori, de trei ori mai mulţi decât cei aşteptaţi în acest an. Premium Expo a anunţat deja că preţul biletelor de acces pentru vizitatori va fi de 15 lei.

Costuri de criză

Deşi nu consideră că SAB&A este o expoziţie de criză, Rădăcineanu se bazează foarte mult pe costurile reduse pentru a atrage expozanţi. „Costul mediu de închiriere este de 45 de euro la listă, dar celor care iau mai mult de 100 mp le punem la dispoziţie spaţiul cu doar 40 de euro sau chiar mai jos“, declară oficialul.

La aceste sume se adaugă, bineînţeles, o taxă de participare, în valoare de 500 de euro, precum şi costurile de amenajare a standurilor, care vor avea o medie de 80 de euro/mp. Contabilizând şi investiţia de 150.000 de euro a organizatorilor, dintre care 35.000 de euro sunt destinate promovării, rezultă că valoarea totală a evenimentului se ridică la aproape 1,2 milioane de euro.

„Nu suntem interesaţi neapărat de profit. Dacă nu vom face bani din această expoziţie, vom profita cu siguranţă de notorietatea creată. Vom avea un atu în faţa partenerilor la expoziţia de anul viitor. În conceptul nostru, salonul din acest an este pregătitor pentru cel din 2010 şi pentru cele care vor urma apoi, din doi în doi ani“, spune Sorin Rădăcineanu.

Cert este că, deşi nu participă oficial la expoziţie, mulţi importatori se ascund în spatele unor dealeri pentru a nu avea discuţii cu ceilalţi membri APIA, împreună cu care au decis să a­nuleze SIAB 2009.

175-36767-30_radacineanu_rp_36.jpgNu este vorba despre o expoziţie cu vânzare, dar, dacă unii expozanţi vor încheia contracte în timpul evenimentului, nu va deranja pe nimeni.
Sorin Rădăcineanu, Premium Expo

 

175-36768-capital_30.jpg