„Singura cale de a deveni investitor de succes este să-ţi construiești o afacere doar în domeniul pe care îl cunoști cel mai bine” spune Jim Rogers, preşedinte Rogers Holdings and Beeland Interests. Rogers a fost cofondator al Quantum Fund si creator al Rogers International Commodities Index.

„Fiecare ştie ceva despre ceva. Maşini, modă, orice – ştii o grămadă de lucruri despre ceva. Dar dacă nu ştii ce înseamnă să cunoşti îndeajuns de mult un domeniu, cât să-ţi construieşti o afacere, atunci fă un pas înapoi şi vezi-ţi de viaţa ta zilnică”, spune Rogers, stabilit în prezent, la Singapore.

„Atunci când mergi la doctor şi aştepţi în sala de aşteptare, ce fel de reviste citeşti acolo, până să intri? Dacă dai drumul la televizor, la ce fel de programe te uiţi? O să-ţi dai seama imediat ce sfere de interes ai, în ce domeniu ai cunoştinţele cele mai vaste”, este de părere omul de afaceri american.

„În acel moment eşti gata să devii un investitor de succes. Daca te pricepi la maşini, de exemplu, citeşte tot ceea ce-ţi cade în mână despre industria de profil. Vei şti unde ceva important urmează să se întâmple, un fapt care constituie o schimbare majoră, pozitivă în domeniu. Apoi începi să urmăreşti problema. Citeşti mai mult despre ceea ce ai descoperit. Poate că un nou sistem de injecţie este pe cale să fie descoperit, unul care este superior şi mai ieftin decât cele de pe piaţă şi stii că atunci când va intra în faza de producţie va beneficia de o desfacere pe scară largă.”

„Sau poate fi vorba despre o nouă autostradă. Poate că oamenii se pot duce undeva unde nu puteau merge înainte. În acea zonă se vor deschide cu siguranţă hoteluri sau centre comerciale. Strategia fundamentală este aceasta: rămâi la ceea ce ştii şi dezvoltă acest fapt!”, ne sfătuieşte omul de afaceri Jim Rogers.

El precizează „Dacă cineva te sună şi îţi spune că a apărut nu ştiu ce computer cu un nu ştiu ce procesor, ignoră-l. Nu ştii nimic despre computere. La maşini te pricepi, nu la altceva. Concentreaza-te pe ceea ce știi și pe orice modificări pe care le vezi şi vei observa o schimbare majoră care vine cu mult înainte de a şti eu, cu mult înainte de ca cineva de pe Wall Street să ştie, pentru că grija pentru domeniul tău este pasiunea ta; această oportunitate în domeniul tău o să o stii bine pentru că tu eşti cel care o studiezi tot timpul.”

„Învață să gândeşti în termenii corespunzători; acest lucru este ceva nou; acest lucru este ceva diferit; aceasta este o schimbare de direcție. Ceva nou sau diferite produce consecințe. Trebuie să înveți să priveşti după colţ. Vei ști înainte de cei de pe Wall Street, când se întâmplă ceva bun. Veti sti, de asemenea, când să vinzi, pentru că vei vedea înaintea oricui că marea schimbare pe care aţi observat-o acum câțiva ani a început să se inverseze – cineva construieşte un produs mai ieftin, competiția s-a intensificat.”, spune Jim Rogers.

„Să spunem că ai făcut toate acestea. După zece ani ai de zece ori banii investiţi. Dar atenţie! Acum eşti cel mai vulnerabil. Trebuie să găsesc altceva, îţi spui. Trebuie să o fac din nou. Este minunat şi merge atât de ușor. Aceasta este cea mai mare greşeală pe care o fac oamenii. Cel mai înţelept lucru cu putinţă în acel moment este să nu faci nimic altceva. Majoritatea investitorilor de succes nu fac, de fapt, nimic de cele mai multe ori. Ai cumpărat acţiuni acum zece ani și nu faci nimic în următorii zece ani, doar ai grija ce se întâmplă, nimic în afară de a avea grijă la schimbări”, precizează Rogers.

„Acesta este modul în care faci bani.”