Pământul românesc e vândut, pe Transilvania și Banat este pe zona Olanda-Austria, iar Muntenia este pe zona Orient. Această declarație îi aparține lui Ioan Talpeș, fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE). Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Talpeș a susținut că Rusia dorește reîntoarcerea României în sferele sale de influență. Acest lucru nu va fi posibil pentru că marile puteri occidentale nu vor fi de acord.

România a venit pe un traiect în care nu eram doriți și așteptați în Uniunea Europeană. Nimeni nu gândea că noi vom face parte din acest proiect european. Exista ideea că România, Bulgaria și Serbia vor fac parte din acea repolarizare a Estului, pe care nu voia nimeni s-o deranjeze. Adică, eram în sfera de influență a Estului. S-a întâmplat din 1990 până prin anul 2000. Există o nouă repolarizare, nu cred că vom fi predați Rusiei. Suntem prea mici în acest joc. Nu prea mai avem ce ceda. Pământul românesc e vândut, pe Transilvania și Banat este pe zona Olanda-Austria, iar Muntenia este pe zona Orient.

Categoric, Rusia vrea ca România să se întoarcă la situația din 1997

În opinia sa, problema ține de cealaltă chestiune – a stabilirii unor limite și a formulelor geopolitice ce vor funcționa pe viitor. El a arătat că sunt înțelegeri care au fost încălcate din 1990 încoace, iar rușii nu acceptă nici acum prezența NATO pe teritoriul nostru.

“Categoric, Rusia vrea ca România să se întoarcă la situația din 1997. Atunci a avut loc înțelegerea de la Kiev prin care NATO să nu ajungă în Ucraina. S-au făcut garanții pe jumătate, în sensul că Ucraina va rămâne în sistemul estic, nu în influența NATO”, a comentat fostul șef al SIE.

Acesta a arătat că în 1997 s-a refuzat accesul la întâlnirea statelor care intrau în primul val NATO. În plus, s-au încălcat mai multe înțelegeri, cum au fost reunificarea Germaniei.

Talpeș: Au fost mișcări dure atunci făcute de americani

“Eu am participat la întâlnirile care au avut loc pentru accesul României între statele invitate. Mi s-a spus că trebuie să-i conving pe francezi, am discutat cu serviciile și președintele țării. În ianuarie, a venit șeful serviciilor din Franța, am priit și susținerea Poloniei, iar mai apoi ne-a susținut și Germania. Nu s-a aflat în presă, dar nici nu era bine.

S-a ajuns ca toate statele să susțină invitarea României la conferința de la Madrid. Bill Clinton a refuzat, iar atunci, președintele Franței a luat cuvântul și a spus și că România trebuie să intre. Atunci, la cina oficială, când a venit președintele Franței să se așeze la masă, nu exista numele lui pe nicio carte de vizită de pe masă. Organizatorii și-au cerut scuze și au venit cu cartea președintelui și au așezat-o. Au fost mișcări dure atunci făcute de americani”, a declarat Ioan Talpeș, la Realitatea PLUS..