Un director de aeroport cere închiderea spațiului aerian al României! Riscul este mare
Cătălin Bulgariu, directorul aeroportului din Iaşi, a transmis autorităților o cerere de închidere a spaţiului aerian al României. Acesta a motivat că este dificil de luptat împotriva Covid-19, deoarece mulţi pasageri nu declară din ce ţară vin și riscul îmbolnăvirilor creşte.
„Decizia închiderii spaţiului aerian ar trebui s-o ia Ministerul Transporturilor. Este imposibil să luptăm corect cu coronavirusul. Mulţi pasageri nu declară de unde vin, apoi intră în contact cu alţii şi îi îmbolnăvesc. Riscul este mare. Sunt expuşi inclusiv cei care lucrează pe aeroport. Am avut pasager plecat din Milano, adică din zona roşie. A mers întâi la Geneva, apoi a luat autobuzul şi a ajuns la Eindhoven, iar de acolo a venit la Iaşi cu avionul. Ce facem? Dacă apar probleme, intră întreg aeroportul Iaşi în carantină. Scăderea pe luna martie este de peste 50 la sută. Sunt zboruri cu grad de încărcare de numai 30 la sută. Dar dacă luăm cu toţii măsuri rapide în această perioadă, peste o lună putem reintra în normal“, a transmis Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului din Iaşi, potrivit news.ro
Ce măsuri pot implementa companiile împotriva Coronavirusului
În același timp, administratorii platformelor de comert pot impune măsuri pentru limitarea creșterilor nejustificate ale prețurilor pentru produsele și serviciile de bază.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





