Un celebru milionar român are COVID. E în stare critică. Medicii l-au intubat imediat
Coronavirusul nu iartă pe nimeni. Un celebru milionar români a fost infectat cu virusul COVID-19. Acesta este în stare critică la spital. Ce spun medicii?
Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu a fost confirmat cu noul coronavirus și este internat, în stare critică, la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală.
Surse au declarat pentru Gândul că Ioan Niculae este internat la Terapie Intensivă, intubat, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19.
De asemenea, potrivit surselor din interiorul spitalului “Victor Babeș”, omul de afaceri se află în stare gravă, la ATI.
”Este în stare critică, pe aparate, la Terapie Intensivă. A contractat o formă severă a virusului, care, practic, l-a doborât”, a declarat o sursă din interiorul unității medicale unde milionarul este internat.
Afaceristul Ioan Niculae a împlinit 66 de ani.
Coronavirusul face ravagii în România
Potrivit datelor publicate sâmbătă de GCS, până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
De asemenea, 335.764 de pacienți au fost declarați vindecați.
Totodată, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ceea ce privește numărul deceselor, până astăzi, 11.045 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 27.11.2020 (10:00) – 28.11.2020 (10:00) au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




