Ultima veste despre certificatul verde! La asta chiar nu s-ar fi așteptat nimeni. Este total fără precedent

Ultima veste despre certificatul verde! La asta chiar nu s-ar fi așteptat nimeni. Este total fără precedent

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Publicat de Valentina Drăgoi la 15 noiembrie 2021, 21:12
Din cuprinsul articolului

Ultimul motiv de ceartă legat de certificatul verde este obligativitatea documentului și pentru aleșii neamului. Așadar, USR susține că parlamentarii care nu vor avea certificat verde ar putea ajunge chiar să fie dați afară, în sensul de a li se desface contractele de muncă, fapt total fără precedent în România.

Deputatul USR Adrian Wiener a vorbit despre obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. Potrivit acestuia, forma actuală a proiectului privind introducerea certificatului verde la locul de muncă, îi include şi pe parlamentari.

Totodată, el a mai subliniat faptul că amendamentele se referă la posibila suspendarea a contractului de muncă sau sancţiuni pentru angajatorii care primesc la muncă persoane fără acest certificat.

”În forma actuală a legii privind certificatul verde sunt incluşi şi parlamentarii”, a spus el, la Parlament, precizând că angajatorii pot fi sancţionaţi dacă permit accesul la muncă a persoanelor nevaccinate.

În ceea ce privește sancțiunile celor care nu prezintă certificatul verde, este vorba despre o amendă, în contextul în care securizarea epidemiologică este pusă în pericol.

El a mai subliniat faptul că nu susține ideea unor persoane privilegitate în acest proiect.

”Este o amendă sancţionatorie, pentru că vorbim de securizarea epidemiologică a fiecărui spaţiu închis, a fiecărui loc de muncă în acest lucru practic – asta e menirea legii – încălcarea ei practic vulnerabilizează locul respectiv de muncă. În forma agreată acum, cea pe care o avem în comisie, există şi parlamentarii incluşi. Nu cred că ar trebui să aibă vreun privilegiu, din acest punct de vedere, nimeni”, a spus deputatul.

Se găsesc bani și pentru testare 

Deputatul USR a mai vorbit și despre testarea românilor. Acesta a menționat că trebuie găsite soluţiile financiare pentru testarea persoanelor, având în vedere importanţa legii, adăugând faptul că se pot găsi bani.

„Găsim de acolo de unde găsim pentru partidele politice sau pentru pensiile speciale”, a spus deputatul USR.

În ceea ce privește atitudinea liberalilor care au decis pe legea privind certificatul verde să se abţină de la vot, Wiener a menționat că ”orice neasumare din partea unui partid politic practic este o vulnerabilizare a legii”.

El a adăugat că speră ca liberalii să se răzgândească și să înțeleagă măsura și importanța ei pentru sănătatea publică.

„Foarte important este şi mesajul politic pe care aceasta instituţie, Parlamentul, îl transmite. Era mult mai bine să existe o legitimare a legii printr-un vot cât mai larg. Sper ca şi colegii de la PNL să se răzgândească şi sa înţeleagă importanţa momentului pentru sănătatea publică”, a arătat deputatul Adrian Wiener.

Amintim faptul că precizările deputatului USR vin după ce, în cursul zilei de luni, PNL a decis să se abţină la vot, la amendamentul PSD privind testarea pe banii de la buget a angajaţilor de la stat care nu au certificat verde, timp de 60 de zile.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.