Marți, 3 ianuarie 2023, Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis că într-un atac ce ar fi avut loc în jurul Anului Nou în apropiere de Ciulakivka, un oraş din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, aproximativ 500 de soldați ruși și-au pierdut viața, potrivit CNN.

Aproximativ 500 de soldați ruși au murit la Ciulakivka

„Inamicul continuă să sufere pierderi. Se confirmă faptul că, la 31 decembrie, forţele apărării ucrainene au lovit un obiectiv inamic, în care se aflau trupe şi echipamente, în apropiere de Ciulakivka, în regiunea Herson. Aproximativ 500 de soldaţi inamici au fost răniţi şi ucişi”, a anunțat Statul Major General.

Natalia Humeniuk, purtător de cuvânt al forţelor armate ucrainene din sud, a spus că aceasta este una dintre „realizările” armatei ucrainene pe „această direcţie a frontului”.

„Vor fi mai multe, deoarece identificăm locaţiile inamicului”, a declarat aceasta pentru televiziunea ucraineană.

Totodată, CNN menționează că nu poate verifica informația ucraineană, iar Moscova nu a făcut nicio declarație în legătură cu atacul de la Ciulakivka.

În ciuda acestor lucruri, un vlogger rus de război extrem de popular, cunoscut sub numele de „Operaţiunea Z”, a spus într-o postare pe Telegram că nu se mai poate nega faptul că acum, Ucraina plănuiește să atace cazărmi şi alte sedii ale trupelor ruseşti cu rachete HIMARS și a inclus Ciulakivka pe lista atacurilor împotriva armatei ruse ce au avut loc în decembrie 2022.

Atacul Makiiva, unul dintre cele mai sângeroase lovituri de la începutul războiului

Atacul de la Ciulakivka vine după ce atât trupele rusești, cât și cele ucrainene au recunoscut un alt atac ce a avut loc imediat după miezul nopții de Anul Nou, asupra unei școli profesionale din oraşul Makiivka, în regiunea Doneţk, unde de adăposteau recruți ruși. Luni, pe 2 ianuarie 2023, Ministerul rus al Apărării a recunoscut că în atacul de la Makiiva și-au pierdut viața 63 de militari ruşi, urmând ca marți bilanțul să ajungă la 89. Cu alte cuvinte, acesta este unul dintre atacurile soldate cu cele mai multe victime în cadrul trupelor rusești de la începutul războiului. Kievul a susținut că atacul s-a soldat 400 de victime, dar ulterior a spus că aceste cifre sunt în curs de verificare.