Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General. Timp de 15 ani, în București s-a construit ilegal

Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General. Timp de 15 ani, în București s-a construit ilegal

Sursă: Dreamstime

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 25 iunie 2022, 08:12

Tribunalul București a decis vineri, 24 iunie, să anuleze Planul Urbanistic General (PUG), ceea ce înseamnă că, timp de 15 ani, în București s-a construit ilegal. Ce se va întâmpla de acum înainte?

Vineri, 24 iunie, Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General (PUG), ceea ce înseamnă că, timp de 15 ani, în București s-a construit ilegal. Decizia luată de Tribunalul București este în primă instanță, urmând să se judece și recursul.

Pentru cei care au construit în baza acestui PUG, nu există niciun risc, pentru că ei au construit în baza unui act aflat în vigoare. PUG-ul a fost aprobat fără 8 din cele 22 de avize cuprinse în hotărârea de aprobare nr. 269/2000.

Cum se prezintă situația avizelor din București?

Avizul Ministerului Lucrărilor Publice – este nelegal întrucât nu a fost emis ultimul așa cum prevedea legea la momentul respectiv.

Avizul Ministerului Sănătății – deși este trecut în anexă hotărârii de aprobare acesta nu există și nu a fost niciodată emis vreun act din partea Ministerului Sănătății, mai mult era prevăzut că fiind necesar în Avizul Arhitectului-Șef nr. 1A/2000.

Acordul de Mediu – acesta nu a existat la dată aprobării PUG cum nu a existat niciun alt act emis de vreo autoritatea care să aibă competențe în protecția mediului. Există un Acord de Mediu emis de Minister dar ulterior aprobării PUG .

Avizul Ministerului Culturii – nu era valabil la dată aprobării PUG întrucât nu au fost respectate condițiile impuse prin acesta, iar în conținutul avizului se precizează expres că neindeplinierea condițiilor face că avizul să fie nul.

Nu există niciun aviz de la Oficiul de Cadastru

Avizul Oficiului de Cadastru – nu există, în locul acestuia s-a pus o adresa din partea instituției prin care se respingea emiterea avizului întrucât documentația nu respectă prevederile legale și, mai mult decât atât, prin documentației a fost micșorată suprafață Bucureștiului cu 1.000Ha.

Avizul Oficiului de Cadastru Agricol – că și în cazul avizului de la oficiul de cadastru, se folosește numărul unei adrese de respingere din aceleași considerente, documentația nu respectă prevederile legale.

Avizul de la Apele Române – nu există, instituția de asemenea nu a putut emite avizul întrucât documentația nu era conformă cu normele legale.

Avizul Arhitectului-Șef – nu a prevăzut necesitatea avizelor de la oficiul de cadastru și oficiul de cadastru agricol, obligație prevăzută de lege pe care Arhitectul-Șef a ignorat-o, făcând avizul nelegal, potrivit Antena3.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.