Trei angajați ai MAE, depistați pozitiv cu noul coronavirus
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Cei trei angajați ai Ministerului Afacerilor Externe sunt de la misiunile din Ucraina, Marea Britanie și în Centrala ministerului. MAE precizează că au fost luate toate măsurile necesare în relația cu autoritățile țărilor respective, dar și pentru protejarea personalului.
Ministerul Afacerilor Externe informează vineri că un angajat al Consulatului de la Solotvino – Ucraina, unul din cadrul misiunii României la Londra şi un altul din Centrala MAE au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus.
”În cursul zilei de 2 septembrie, unul dintre angajaţii consulatului României la Solotvino a fost confirmat cu infecţia de COVID-19. De asemenea, în cadrul misiunii României la Londra a mai fost confirmat un angajat cu infecţia de COVID-19. Totodată, un angajat cu funcţie de execuţie din cadrul Centralei MAE a fost depistat pozitiv cu COVID-19”, precizează MAE.
În toate aceste cazuri au fost luate, în regim de urgenţă, toate măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile competente, precum şi măsuri de protecţie pentru restul colectivului, arată MAE.
În altă ordine de idei, Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, la Borş, cu ocazia deschiderii punctului de control şi de trecere a frontierei Borş II – Nagykereki, că a discutat cu omologul ungar, Peter Szijjarto, prezent de asemenea la eveniment, despre restricţiile de călătorie stabilite de guvernul de la Budapesta, în contextul epidemiei de COVID-19.
„În cadrul discuţiilor cu omologul ungar, am abordat şi aspecte legate de restricţiile introduse la frontierele interne ale Uniunii Europene, pe fondul crizei generate de pandemia de COVID-19 şi am apreciat decizia părţii ungare de a permite, în contextul măsurilor adoptate începând cu 1 septembrie, tranzitarea teritoriului Ungariei de către cetăţenii români care se deplasează spre diverse state vest europene sau care revin în România, precum şi decizia de a permite în continuare circulaţia lucrătorilor transfrontalieri. Sperăm că relaxarea de către partea ungară a restricţiilor de călătorie va avea loc cât mai curând posibil. Am discutat, de altfel, acest aspect cu domnul ministru Szijjarto, dată fiind vecinătatea nemijlocită şi densitatea contactelor interumane dintre ţările noastre, ca buni vecini”, a afirmat ministrul Aurescu.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





