Oameni de afaceri bogaţi şi discreţi deţin colecţii de artă cu tablouri şi sculpturi de van Dyck, Giacometti sau Watteau, cu valori de peste 20 de milioane de euro.

Piaţa de artă din România a intrat într-un punct mort. Potrivit datelor centralizate de Dan Tudor, coordonatorul portalului de informaţii despre piaţa de artă locală tudor-art.com, în primele patru luni ale acestui an au fost organizate 24 de licitaţii. „Dintre cele 2.072 de opere de artă propuse s-au vândut 526”, spune Dan Tudor. „Nivelul preţului minim estimat pentru lucrările vândute se ridicase în total la 934.589 de euro. Însă adjudecarea acestor lucrări s-a făcut pentru o sumă totală de 1.027.404 euro, ceea ce înseamnă o creştere medie realizată în cursul licitaţiilor (faţă de preţul minim estimat anterior de organizatori, n.r.) de 9,93%.”

Însă în ianuarie-aprilie 2008, s-au vândut 613 lucrări din 1.600 scoase la licitaţie, pentru o sumă totală de 1.260.539 de euro, cu 47,42% mai mult decât minimul estimat. Topul celor mai mari preţuri adjudecate este dominat de Nicolae Grigorescu şi Gheorghe Petraşcu. Deşi numărul lucrărilor scoase la vânzare a crescut faţă de 2008, preţurile de vânzare scad, iar ponderea lucrărilor nevândute a urcat la 75%!

Ce fac acum colecţionarii? Unii dintre ei încearcă să forţeze în jos preţurile. „La ultima noastră licitaţie, în cazul cumpărătorilor mai vechi am observat o expectativă ca formă de presiune; ei urmăreau ca tablourile să nu se vândă, pentru ca după aceea să ne întrebe dacă nu le vindem mai ieftin. Nu, nu le vindem mai ieftin”, spune Radu Boroianu, preşedintele casei de licitaţii Artmark. Licitaţiile reprezintă doar partea vizibilă a pieţei; un expert în domeniu afirmă că în România s-au făcut tranzacţii private (de la un colecţionar la altul) cu lucrări de un milion de euro. Tot la noi există, spun surse avizate, colecţii private cu o valoare de două-trei milioane de euro, dar şi excepţii singulare, cu valori care depăşesc 20 de milioane de euro – mai importante decât cea a lui Zambaccian! Există, în acest moment, români care deţin lucrări de van Dyck, Watteau şi Giacometti. Câţiva dintre deţinătorii de colecţii sunt deja cunoscuţi – politicieni ca Adrian Năstase şi Miron Mitrea ori oameni de afaceri ca Dinu Patriciu.

Tăcerea e de aur

Dar colecţiile cu adevărat importante, potrivit unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, le aparţin unor persoane foarte discrete: de pildă, omul de afaceri Tiberiu Postelnicu, proprietarul Total Distribution Group & Logistics, are o colecţie de artă consistentă, cu sute de piese. La fel, despre generalul în rezervă Marius Opran, fost consilier al lui Ion Iliescu, se ştie că ar avea o colecţie importantă de artă; în posesia acestuia s-ar afla cel puţin o parte din colecţia Mariei Dona, retrocedată moştenitorului legal la sfârşitul lui 2005. Despre colecţia Dona presa a scris atunci că ar valora 50 milioane de euro (una dintre piese era un tablou de Pissarro, „Dulgherul”). Un alt colecţionar important este omul de afaceri Adrian Zdrobiş, cu o substanţială colecţie de maeştri români, moştenire de familie, cu zeci de piese de Pallady, Andreescu sau Grigorescu.

1,02 milioane de euro a fost valoarea însumată a tranzacţiilor cu lucrări de artă, la licitaţiile din primele patru luni ale anului