Transportul aerian de bunuri periculoase, autorizat cu notificarea prealabilă a Autorității Aeronautice Civile

Transportul aerian de bunuri periculoase, autorizat cu notificarea prealabilă a Autorității Aeronautice Civile
Publicat de CAPITAL la 6 decembrie 2011, 16:02

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care zborurile aeronavelor civile care transportă bunuri periculoase, efectuate de transportatori aerieni din Uniunea Europeană, se consideră autorizate dacă responsabilii depun o notificare la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, înainte de începerea zborurilor.

Astfel, Executivul a aprobat în şedinţa de astăzi o Hotărâre care modifică şi completează vechile reglementări privind procedura de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi a condiţiilor în care decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi pe alte terenuri sau suprafeţe de apă decât aerodromurile certificate.
Modificările vizează punerea în acord a legislaţiei naţionale cu cea europeană în materie de drepturi de trafic.
În acest fel, zborurile interne şi internaţionale, regulate sau neregulate, cu sau fără decolare/aterizare/ de pe/pe teritoriul României, cu aeronave civile care transportă bunuri periculoase, efectuate de transportatori aerieni din Uniunea Europeană se consideră autorizate dacă transportatorii aerieni respectivi depun o notificare specifică la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, înainte de începerea zborurilor. Notificarea va fi transmisă imediat şi Ministerului Apărării Naţionale.
O astfel de procedură este deja aplicată, după data aderării la Uniunea Europeană, în cazul tuturor celorlalte categorii de zboruri comerciale efectuate de transportatorii aerieni din Uniunea Europeană spre/dinspre România.
Actul normativ adoptat astăzi introduce şi prevederi referitoare la procedura pentru autorizarea zborurilor cu aeronave de stat străine, aflate în custodia operatorilor economici din România pentru reparaţii, modernizări, modificări, precum şi cu aeronave nou fabricate destinate a deveni aeronave de stat, precum şi prevederi care reglementează răspunderea operatorilor economici în cazul unor astfel de zboruri.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.