Traian Băsescu: România riscă pierderea unor fonduri de un miliard de euro

Traian Băsescu: România riscă pierderea unor fonduri de un miliard de euro
Publicat de CAPITAL la 24 iulie 2012, 08:22

România riscă să piardă fonduri europene în valoare de un miliard de euro din cauză că actualul Guvern nu a reuşit să îndeplinească mai multe condiţii pentru a continua finanţările pentru programele aflate în derulare, a susţinut, luni seara, preşedintele suspendat Traian Băsescu, la o emisiune a postului de televiziune B1 TV.

‘De când au venit oamenii ăştia, de două luni, mai erau de îndeplinit nişte condiţii pentru a continua finanţările pe toate programele. Nu s-au ocupat de nimic. Anul acesta riscăm dezangajarea a circa un miliard de euro din cota care revenea României’, a declarat Traian Băsescu.

El a menţionat că fiecare minister va pierde câte 300 de milioane de euro, cu excepţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care în perioada în care a fost condus de Elena Udrea a reuşit să atragă fonduri într-un ritm diferit de celelalte.

‘Singurul minister care va avea zero dezangajare, este ministerul doamnei Udrea, care avea în luna mai 19,4%. Cum a fost cu tocuri, cu rochii strâmte, cu ce-o fi fost, dar şi-a făcut treaba. La celelalte ministere vom avea dezangajări de câte 300 de milioane de euro şi pe total circa un miliard de euro. Sunt bani pe care trebuia să-i primim de la Uniunea Europeană, trebuia să-i folosim până la sfârşitul anului şi estimările sunt că-i foarte greu să-i folosim’, a afirmat Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, nu se poate spera, în curând, într-o revenire a stabilităţii monedei naţionale, preşedintele suspendat menţionând că pentru acest lucru este nevoie de stabilitate.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.