Traian Băsescu a luat-o în vizor pe Angela Merkel: Baletul cu Putin trebuie să înceteze. De câte ori vorbesc, Rusia ocupă câte ceva

Traian Băsescu a luat-o în vizor pe Angela Merkel: Baletul cu Putin trebuie să înceteze. De câte ori vorbesc, Rusia ocupă câte ceva

SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Leonard Bădilă la 10 aprilie 2021, 13:43

Traian Băsescu a criticat-o vineri, 9 aprilie, pe Angela Merkel, punctând că „baletul cu Putin trebuie să înceteze”. Fostul președinte este de părere că „de câte ori vorbesc la telefon, Rusia ocupă câte ceva”.

Traian Băsescu a luat-o în vizor pe Angela Merkel: Baletul cu Putin trebuie să înceteze

Traian Băsescu a vorbit vineri, 9 aprilie, despre conflictul din Ucraina și implicarea Rusiei și a Statelor Unite. Astfel, acesta este părere că „trebuie să știm că ne pregătim pentru o situație extrem de dificilă la frontierele noastre.”

„Suntem în frontiera maritimă a Federației Ruse. Baletul doamnei Merkel cu Putin trebuie să înceteze pentru că nu mai e credibil. De câte ori vorbesc la telefon, Rusia ocupă câte ceva. Atitudinea de balerină a doamnei Merkel nu mai este credibilă. Nu mai are statut de balerină. Rusia și-a ratat obiectivul în 2013, de a ajunge la gurile Dunării, la brațul Chilia”, a declarat fostul președinte.

Gurile Dunării sunt vitale pentru Rusia

Totodată, acesta a punctat că gurile Dunării sunt vitale pentru Rusia, atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere economic.

„Pentru Rusia, gurile Dunării sunt vitale și militar, și economic. Prietenul Putin i-a spus doamnei Merkel că sunt nereguli în zona de contact din estul Ucrainei. Prorușii din estul Ucrainei vor trebui apărați. Asta este doctrina lui Putin și nu e de joacă.

Mulțumesc că în mandatul meu am stabilit 3 baze americane în România. Trebuie să știm că ne pregătim pentru o situație extrem de dificilă la frontierele noastre. Ucraina se pregătește să fie victimă a lui Putin pentru că președintele încă mai confundă funcția de președinte cu cea de comediant.

Nici America, nici NATO, nici România, nici UE nu va trage un glonț pentru Ucraina. Până la sfârșitul anului, va fi ocupată, iar România va avea frontieră pe sute de kilometri cu Rusia”, a conchis Traian Băsescu.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.