Tragedie într-o familie de români din Italia

Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia, iar familia ei trece prin clipe greu de imaginat. În vârstă de 53 de ani, Angela Nicu muncea la restaurantul istoric La Cappa d’Oro din Stanghella din regiunea Veneto din Italia de peste 20 de ani, unde ocupa funcția de bucătar-șef.

Din păcate Angela s-a stins din viață pe neașteptate în locuința ei. Vestea tragică a fost împărtășită de echipa restaurantului prin intermediul unei postări emoționante pe rețelele de socializare.

În mesajul lor, colegii Angelei au evidențiat calitățile sale extraordinare ca bucătar și au descris-o ca fiind mult mai mult decât o colegă de muncă – a fost și un prieten de încredere și o sursă de inspirație pentru toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.

„A venit momentul să ne luăm rămas bun de la Angela: o colegă, o prietenă, o bucătăreasă extraordinară și o persoană cu adevărat specială. Este o profundă durere când ne dăm seama cât de bruscă a fost plecarea ei, lăsând un gol imens în inimile noastre”, au transmis colegii ei într-o postare pe conturile de socializare, apreciind generozitate și bunătate ei ieșite din comun.

Mesaj emoționant, transmis de colegi

„Angela era mult mai mult decât o colegă. Își arăta inima de aur prin acțiunile sale zilnice și dedicația neegalată în a-i sprijini pe ceilalți. Avea un spirit nobil și era o sursă de inspirație pentru toți cei care au avut onoarea să o cunoască”.

De asemenea, în cadrul postării, ei au transmis un mesaj emoționant, exprimând dorul enorm pe care îl vor simți în lipsa Angelei, mulțumindu-i pentru „timpul pe care l-am petrecut împreună și pentru dragostea pe care ai adus-o în viețile noastre”.

„Angela, ne vei lipsi mai mult decât cuvintele pot exprima. Odihnește-te în pace, draga noastră prietenă! Suntem recunoscători pentru timpul pe care l-am petrecut împreună și pentru dragostea pe care ai adus-o în viețile noastre”, au încheiat colegii ei postarea de pe Facebook.