Tragedia dimineții de duminică în România. A murit fostul ministru PSD Şerban Valeca
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu național
Este tragedia zilei de duminică în România și doliu imens în politică după ce s-a aflat că astăzi a murit fostul ministru PSD Şerban Valeca. Acesta avea 66 de ani.
Este doliu în politica românească, după ce duminică, 15 mai, s-a aflat că a murit fostul ministru Şerban Valeca. Acesta avea vârsta de 66 de ani și a adus un aport important în Partidul Social Democrat.
A murit fostul ministru Şerban Valeca
Profesorul Şerban Valeca, fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare, fost senator şi deputat şi ex-preşedinte al PSD Argeş, a murit duminică dimineaţă. Din primele informații, fostul om politic Şerban Valeca suferea de o boală incurabilă, acesta fiind motivul pentru care a şi decedat duminică dimineaţă.
„Am aflat toţi cu profundă surprindere şi tristeţe că Şerban Valeca, fost preşedinte al PSD Argeş, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. Ştim că toată viaţa şi-a dedicat-o educaţiei, ştiinţei şi cunoaşterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toţi, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!”, a transmis, duminică, PSD Argeş.
Vestea i-a şocat pe prieteni şi pe colegii de partid. Şerban Constantin Valeca a fost deputat în legislatura 1996-2000, pentru judeţul Argeş, fiind atunci ales pe listele partidului PDSR, iar ulterior, senator de Argeş, din partea Alianţei PSD+PC, în legislatura 2008-2012. În perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, Şerban Valeca a fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare.
Doliu în PSD și în luna aprilie
Un fost lider al partidului dar și fost primar a încetat din viață la început de aprilie. Este vorba despre Gheorghe Lăcătuș, care a condus Iratoșu între anii 2008-2012. Organizația județeană a PSD Arad a reacționat la auzul veștii că Gheorghe Lăcătuș, fostul primar social-democrat din județul Arad a decedat.
“Deplâng dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu, Gheorghe Lăcătuș. A fost un bun coleg, un om gospodar și de ispravă, cu merite reale în plan administrativ. Condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Florin Tripa, președinte executiv al PSD Arad. Și colegii de la PSD Arad au reacționat pe pagina de socializare. Aceștia au deplâns dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu.
„Întregul colectiv PSD Arad, în frunte cu președintele Mihai Fifor, deplâng dispariția timpurie a fostului primar social-democrat de Iratoșu, Gheorghe Lăcătuș. A fost un bun coleg, un om gospodar și de ispravă, cu merite reale în plan administrativ. Condoleanțe familiei îndoliate!”, au postat colegii din PSD Arad pe Facebook.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





