Emiratele Arabe Unite au decretat doliu național pentru 40 de zile! A murit președintele țării
SURSA FOTO: Dreamstime
Tragedia momentului în Emiratele Arabe Unite. Președintele țării, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, s-a stins din viață. A fost declarat doliu național, iar drapelele au fost coborâte.
Emiratele Arabe Unite sunt în doliu. O tragedie fără margini a avut loc astăzi, 13 mai.
Este vorba despre președintele țării, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan. Menționăm faptul că acesta a prezident timp de aproape 20 de ani ascensiunea Emiratelor Arabe Unite, iar moartea sa a luat prin surprindere întreaga țară.
Tragicul anunț a fost făcut de autoritățile arabe. Potrivit surselor citate, șeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan a murit la vârsta de 73 de ani. În ceea ce privește cauza decesului, până la momentul actual aceasta rămâne încă necunoscută.

Doliu național în Emiratele Arabe Unite, după ce președintele țării a murit
La scurt timp, agenția de presă oficială a Emiratelor, WAM a anunțat că Guvernul a decretat doliu național pentru o perioadă de 40 de zile. Totodată, ”drapelele au fost coborâte în bernă”, mai scrie sursa citată.
Menționăm faptul că la începutul anului 2014, președintele Emiratelor Arabe Unite, care era și emir de Abu Dhabi, a suferit un accident vascular cerebral, iar de atunci și până în prezent acesta a apărut foarte rar în public.
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan s-a născut în anul 1948 și a devenit președinte al țării în anul 2004, scrie Reuters. Totodată, sursa citată precizează că cel mai probabil, funcția acestuia ar urma să fie ocupată de fratele său vitreg, prințul moștenitor, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan.
Cine ar urma să îi ia locul șeicului Khalifa bin Zayed Al-Nahyan?
Trebuie menționat faptul că Mohammed bin Zayed a fost conducătorul de facto al Emiratelor Arabe Unite, aliate SUA. El s-a implicat destul de mult și în lumea politică după accidentul vascular cerebral al fratelui său.
Totodată, acesta mai deţinea și titlurile de Comandant Suprem al Forțelor Armate și președinte al Consiliului Suprem al Petrolului. El a fost liderul Autorității de Investiții Abu Dhabi, care însumează aproximativ 875 miliarde de dolari sub forma unor bunuri de mare valoare.
Publicația Forbes scria că, potrivit estimărilor, familia Al Nahyan ar avea o avere care se ridică în jurul sumei de 150 miliarde de dolari.
Menționăm faptul că ultima apariție publică a președintelui, după accidentul vascular cerebral din 2014 a fost la data de 25 iunie 2017, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid El-Fitr.
Totodată, el a mai fost văzut și la data de 9 iunie 2018, atunci când i-a primit pe membri familiei sale la reședința sa din Evian, Franţa.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





