McDonald’s este unul dintre simbolurile capitalismului  american care a fost foarte aşteptat de către români.  În anii ’90, mulţi tineri îşi doreau să poată savura celebrele produse fast-food americane în ciuda faptului că, la puterea de cumpărare din acea vreme, acestea erau scumpe pentru majoritatea românilor.

„Era şi atunci, ca şi acum, o sete extraordinară pentru stilul de viaţă american, iar McDonald’s oferea o bună posibilitate de a trăi acest spirit”, explică Marian Alecu, care a ocupat funcţia de director general al McDonald’s România între anii 1997 şi 2009.

De altfel, asocierea reţelei de fast-food-uri cu America era destul de puternică la acea vreme, având în vedere că ziarele titrau la deschiderea primului McDonald’s în România că „într-adevăr au venit americanii”, potrivit lui Alecu.

Record de vânzări în prima zi

Gigantul american a deschis primul fast-food de pe piaţa românească în iunie 1995,  la parterul magazinului Unirea, din centrul Capitalei, restaurantul fiind luat cu asalt de mii de bucureşteni.

„Primul magazin din România, deschis la 16 iunie 1995, a stabilit recordul de clienţi serviţi în prima zi în Europa Centrală. Acest lucru a arătat cât de mult au aşteptat românii intrarea sistemului McDonald’s”, potrivit fostului executiv al companiei, care ocupa la acea dată funcţia de director de dezvoltare.

0-40782-mcdonalds19952.jpg

Alecu îşi aminteşte că dorinţa de a intra în posesia unui produs McDonald’s era atât de mare încât coada de oameni care aşteptau la rând la restaurant ajunsese să înconjoare magazinul Unirea, iar geamurile de la intrare au fost sparte din cauza aglomeraţiei. „Mi-aduc aminte că rămâneam tot timpul fără gheaţă datorită cerereii mari, iar maşinile noastre de gheaţă nu făceau faţă”, spune fostul director McDonald’s.

Restaurantul era deservit de 250 de angajaţi la început, dintre care 40 erau veniţi din Ungaria, care aveau mai multă experienţă. „Toţi angajaţii de la început au ajuns şefi de departamente sau directori în firmă”, a mai spus Alecu.

Chiriile se negociau altfel

McDonald’s a mai deschis în 1995 două restaurante în Bucureşti, la Bucur Obor şi pe Bulevardul Kogălniceanu. Tot în acel an, compania a semnat şi un parteneriat cu Primăria Capitalei, care îi permitea companiei să construiască celebrele restaurante cu drive-in în mai multe intersecţii importante, plătind pe terenul închiriat de la municipalitate 0,8 dolari/metru pătrat  pe lună.

În prezent, compania operează 60 de restaurante în principalele oraşe din România, având peste 4.000 de angajaţi. Anul trecut, afacerile McDonald’s au crescut cu 34% faţă de anul precedent, compania înregistrând pentru prima oară o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro.

0-40785-tabelmac.jpg