Cel mai influent om al mass-media din România ultimilor 20 ani, Adrian Sârbu, a avut un an 2012 total dezastruos la conducerea grupului media CME.

Practic, cu Sârbu CEO, grupul CME, din care face parte şi Pro TV, a încheiat 2012 cu o pierdere de 546 mil. dolari, de trei ori mai mare decât în anul anterior, pe fondul scăderii veniturilor cu mai mult de 10%. Încă dinaintea publicării acestor rezultate negative, în februarie 2013, tot mai multe voci semnalau cumva apropierea sfârşitului domniei lui Sârbu peste imperiul CME.

După 7 luni, în august 2013, această prezicere s-a adeverit, Sârbu prezentându-şi oficial demisia, deşi se vorbeşte că, de fapt, a fost demis. Mandatul tocmai îi fusese prelungit până în 2016, iar, potrivit contractului, salariul de bază fusese stabilit la 1,8 mil. dolari anual.

Potrivit unei clauze din contract, Sârbu ar fi urmat să primească 3,6 mil. dolari în cazul întreruperii mandatului înainte de 2016. Pe lângă averea strânsă de-a lungul timpului, veniturile anuale ale lui Adrian Sârbu erau compuse din salariul de bază și diverse bonusuri de performanță calitativă (menținerea posturilor deținute pe poziția de lideri de piață în țările în care este prezentă CME, de exemplu) și cantitativă (atingerea anumitor ținte financiare și de vânzări), dar și din anumite prime pentru performanțe deosebite.

Astfel, pe fondul rezultatelor din 2012, veniturile lui Sârbu au atins un minim al ultimilor ani – 2 mil. dolari faţă de 3,7 mil. dolari în 2011. Exact înainte de a-şi prezenta demisia, Sârbu a făcut o mutare fără precedent pe piaţa media din România, scoţând postul Pro TV din lista canalelor must-carry (canalele distribuite gratuit de cablişti). Pe lângă veniturile din funcţia de manager, Sârbu are venituri şi din deţinerile sale. Controlează 2,2% din Media Pro Pictures, dar cea mai importantă afacere a sa (în proporţie de 87%) este Alleria Management Company, care controlează 50% din Mediafax Group.

Acest articol a apărut în ediţia 2013 a TOP 300 Cei mai bogați români.