Doisprezece pompieri şi poliţişti au fost răniţi în vestul Germaniei, de către un bărbat care a provocat o explozie şi a incendiat un apartament la Ratingen. Bărbatul a fost arestat de Forţe Speciale, care au găsit în apartament un cadavru ars, probabil mama acestuia.

Un bărbat a rănit joi 12 pompieri şi poliţişti – pe unii grav -, provocând o explozie şi dând foc unui apartament, în vestul Germaniei, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.

Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat în locuinţa sa, la Ratingen, însă motivele gestului acestuia nu au fost stabilite imediat.

Viața unei victime e în pericol

O parte dintre victime sunt rănite grav, iar viaţa uneia era ”în pericol”, a declarat la postul NTV ministrul de Interne regional Herbert Reul.

Incidentul a dus la o operațiune majoră a poliției în orașul situat la nord-est de Düsseldorf.

Pompierii şi poliţiştii s-au dus la faţa locului, după ce au fost contactaţi din cauza unui posibil incendiu în locuinţă, şi a prezenţei în interior a unei persoane care avea nevoie de ajutor.

La sosirea pompierilor şi poliţiştilor, ocupantul apartamentului a ”declanşat o explozie” către aceştia, a sublniat ministrul, fără să precizeze natura acesteia.

Apartamentul a fost luat cu asalt

Polițiști înarmați au luat cu asalt apartamentul și au arestat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani. Herbert Reul, ministrul de interne din Renania de Nord-Westfalia, a declarat oficialilor că în apartament a fost găsit un cadavru.

Reul a declarat că 10 pompieri și doi ofițeri de poliție au fost răniți. O purtătoare de cuvânt a poliției a declarat reporterilor că unele dintre persoanele rănite se aflau într-o stare care le-ar putea pune viața în pericol.

Tabloidul Bild şi NTV scriu că bărbatul a dat foc, după aceea, unei benzine sau altei substanţe inflamabile cu care a stropit intrarea în apartament.

El a închis apoi uşa şi a continuat să incendieze restul locuinţei, după care a fost arestat de către membri ai Forţelor Speciale din cadrul poliţiei. Aceştia au găsit ulterior, în apartement, un corp fără viaţă – ars.

”Probabil este vorba despre mama” suspectului, a declarat ministrul regional de Interne. Bild scrie că bărbatul este cunoscut prin luări de poziţie, pe reţele de socializare, împotriva vaccinării covid-19.