Festivalul se adresează deopotrivă și parașutiștilor profeșioniști. Ca punct de reper, întâlnirile au loc în comuna Clinceni (județul Ilfov), la 16 km de București, pe DN6.
Un salt cu parașuta poate costa 650 de lei (fără filmare), 875 de lei (cu filmare) și 950 de lei (filmare și poze). De asemenea, TNT Brothers oferă și licență de parașutism prin intermediul unui curs care durează aproximativ două săptămâni și care costă 6.000 de lei.
TNT Brothers a fost înființată de frații Dragoș si Bogdan Boeru, care au deschis și prima școală de parașutism din apropierea Capitalei.
„Publicul-țintă se împarte în două categorii: cei care vor să sară singuri și vin direct la noi să urmeze cursurile și cei care vor să experimenteze senzația o dată în viață“, spunea într-un interviu anterior pentru Capital Bogdan Boeru. Potrivit acestuia, deși piața locală nu este foarte dezvoltată pe acest segment, totuși TNT Brothers estimează o dublare a activității pentru 2012, mai ales că anul trecut numărul celor care au dorit să-și depășească limitele a fost neașteptat de mare. „În 2011, am avut 7.600 de salturi și 550 de tandemuri, adică cei neinițiați care sar împreună cu un instructor“, a mai spus el.

<iframe width="640" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/EnJJUJN2U6o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Cum să transformi săritul cu parașuta într-un business