Un pilot care se afla la conducerea companiei Ion Țiriac Air în anul 2011 ar putea arunca în aer scena politică, scrie lumeapolitica.ro.
Dacă Sebastian Ghiță spune adevărul atunci Ion Țiriac Air SRL, firma afaceristului poate să fie inculpată pentru evaziune fiscală pentru că a emis o factură fictivă. În anunțul publicat de Ministerul Administrației și Internelor pentru achiziționarea serviciilor de închiriere aeronavă se specifică faptul că pe data de 14 aprilie 2011 prin contractul cu numărul 1388511 s-au achiziționat „servicii de transport aerian: transporturi de pasageri şi de marfă, cu excepţia transportului de corespondenţă. Locul principal de prestare: Bucuresti-Jakarta şi retur”.
În acest fel, anunțul Ministerului Administrației și Internelor închide posibilitatea ca statul să fi plătit cursa tur, iar Ghiță, la cererea lui Kovesi să fi achitat returul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Practic, dacă Ion Țiriac sau administratorii companiei susțin varianta lui Sebastian Ghiță acest lucru implică o recunoaștere a evaziunii fiscale făcută la momentul la care societatea comercială Ion Țiriac Air SRL a emis o factură fictivă la cererea acestuia din urmă.
Firma magnatului poate avea probleme și dacă susține că nu a primit bani de la Ghiță pentru aceiași cursă aeriană pentru care primise bani de la Ministerul Administrației și Internelor. Acest lucru se poate întâmpla pentru că managerii de la Ion Țiriac Air trebuie să indice cu exactitate care este cursa aeriană efectuată pentru care au tăiat factură către firma indicată de Sebastian Ghiță.