The Washington Post va fi condus pentru prima dată în istorie de o femeie. A fost selectată chiar de Jeff Bezos

The Washington Post va fi condus pentru prima dată în istorie de o femeie. A fost selectată chiar de Jeff Bezos
Publicat de Alecsandru Ion la 11 mai 2021, 22:45

The Washington Post va fi condus pentru prima dată în istorie de o femeie. A fost selectată chiar de Jeff Bezos, cel care vrea să își folosească uriașa putere financiară pentru deschiderea de birouri în 26 de ţări în afara Statelor Unite, în oraşe precum Sydney şi Bogota.

The Washington Post va fi condus pentru prima dată în istorie de o femeie. Ea îi urmează la conducere fostului redactor-șef, care şi-a anunţat în ianuarie pensionarea.

Este o jurnalistă care s-a făcut remarcată al Associated Press, unde a deținut pozițiile de redactor-şef şi vice-preşedinte.

The Washington Post va fi condus pentru prima dată în istorie de o femeie. Va decide pentru o redacție de 1.000 de oameni

Sally Buzbee, o jurnalistă experimentată a agenţiei americane Associated Press, a fost numită redactor-şef al The Washington Post, prima femeie care ocupă acest post la prestigiosul cotidian din capitala federală, a anunţat marţi ziarul, scrie AFP, potrivit news.ro.

În vârstă de 55 de ani, jurnalista a fost până acum redactor-şef şi vice-preşedinte al Associated Press (AP), unde şi-a început cariera în 1988. Ea a condus în special biroul de la Washington al AP între 2010 şi 2016, acoperind alegerile prezidenţiale din 2012 şi 2016.

Buzbee va conduce o redacţie de o mie de oameni de luna viitoare, a precizat directorul publicaţiei, Fred Ryan, citat de cotidianul cumpărat de fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Ea îi urmează la conducere lui Martin Baron, numit în 2013 şi care şi-a anunţat în ianuarie pensionarea.

”Un patrimoniu bogat jurnalistic şi o redacţie genială”

Sally Buzbee este prima femeie numită în fruntea redacţiei The Washington Post de la înfiinţarea ziarului în 1877. Printre predecesorii săi s-a aflat Ben Bradlee, devenit celebru în cazul Watergate şi Pentagon Papers.

The Washington Post are un patrimoniu bogat jurnalistic şi o redacţie genială”, a afirmat Sally Buzbee pentru ziar. „Este entuziasmant să mă alătur acestei organizaţii în această perioadă de creştere şi inovaţie”.

Fred Ryan a explicat că publicaţia „a căutat pe cineva care să fi făcut un jurnalism îndrăzneţ, semnul distinctiv al Washington Post, şi care să poată creşte numărul cititorilor în Statele Unite şi în străinătate”.

Beneficiind de puterea financiară a lui Jeff Bezos, cotidianul şi-a anunţat planuri pentru deschiderea de birouri în 26 de ţări în afara Statelor Unite, în oraşe precum Sydney şi Bogota.

Bezos a participat de altfel la procedura de selecţie a lui Sally Buzbee, potrivit lui Fred Ryan.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.