De Sărbători, oamenii se mai gândesc și la altceva în afară de mâncare. De obicei, acesta este sezonul reflecției: avem prilejul de a ne detașa de rutina zilnică și de a ne decide unde și de ce ar trebui să ne purtăm diferit. Din lipsă de imaginație, câțiva recurg tot la cele mai simple soluții. Totuși, prin acțiuni comune, oare am putea face din 2013 un an mult mai bun?

Pentru guvernele din lumea bogată, răspunsul este „da“. Vă prezentăm trei căi prin care un an ce altfel se anunță plictisitor și monoton să fie marcat, în schimb, de creștere și exuberanță. Cititorii noștri fideli nu vor fi surprinși să afle că toate cele trei soluții au de-a face cu liberul schimb. Această temă a revenit frecvent în paginile revistei noastre încă din 1843, când militam împotriva protecționismului instaurat prin legile porumbului din Marea Britanie.
Lumea este mai puțin interconectată decât avem noi impresia. De aceea, deschiderea granițelor încă oferă beneficii seducătoare – iar comerțul le oferă democrațiilor liberale șansa de a-și reafirma în fața lumii rolul de ghid spre bunăstare.

Trei căi (mai mult sau mai puțin) simple

Potrivit previziunilor FMI, în 2013, economia americană va crește cu 2%, cea a Japoniei și a Marii Britanii cu 1%, iar zona euro va stagna. Guvernanții din aceste economii au la îndemână multe instrumente pentru a modifica această prognoză cenușie, însă niciunul nu este dezirabil. Injecția de fonduri în economie poate grăbi depășirea crizei, însă poate duce la umflarea artificială a activelor. Expansiunea fiscală ar putea contribui la vindecarea economiei, însă ar împovăra guvernele cu alți munți de datorii.

Prin comparație, liberalizarea comerțului nu costă mai nimic. Pentru atingerea acestui obiectiv, nu este nevoie de altceva decât de implicarea suplimentară a guvernelor și de mult curaj politic. Chiar dacă anumite grupuri influente, cum ar fi cel al producătorilor agricoli, se vor opune din toate puterile, înlăturarea barierelor comerciale va aduce beneficii majore la nivelul întregii economii – reducerea sau eliminarea tarifelor, subvențiilor și a birocrației specifice. Salariile vor crește pe măsură ce prețul serviciilor și al produselor de export va scădea, piețele de export se vor extinde, iar productivitatea se va îmbunătăți.
Cele trei căi de îndepărtare a barierelor sunt Parteneriatul Trans-Pacific (PTP), un acord de liber-schimb valabil la nivelul Pacificului, o înțelegere între SUA și Uniunea Europeană și o piață unică europeană veritabilă. Fiecare din aceste variante a trecut recent de la statutul de ficțiune la cel de probabilitate, fiind deja întrevăzute serioase progrese posibile în următorii doi ani. Fiecare dintre ele ar reuși să impulsioneze încrederea piețelor și prosperitatea globală. Împreună, însă, ar reuși să modifice definitiv viitorul lumii bogate.

Cum circulă banii de-a lungul oceanelor

Într-o lume ideală, un acord comercial real ar trebui să fie global: eliminarea generalizată a granițelor la nivel mondial ar avea efecte mai benefice decât înlesnirea comerțului la nivel regional sau bilateral. În realitate, însă, ultima rundă a dezbaterilor comerciale, cea la de la Uruguay, a avut loc abia în 1994, iar urmașa sa, runda de la Doha, este pe moarte. Decât să parieze pe un cal mort, la Geneva, autoritățile ar trebui să facă progrese acolo și atunci când se ivesc ocaziile propice – adică de-a lungul Pacificului și al Atlanticului.

Parteneriatul Trans-Pacific este aproape funcțional. 11 state din regiune au luat deja loc la masa negocierilor, printre ele numărându-se și Mexic, Canada, Australia, Noua Zeelandă, dar și America. La anul li se va alătura și Coreea de Sud. Poate și Japonia, dacă noul premier Shinzo Abe își va onora promisiunile de a exploata la maximum potențialul economic al țării. Dacă vor adera și aceste două țări, statele membre PTP vor ajunge să reprezinte 30% din comerțul global de bunuri și servicii. Iar PTP țintește mult mai sus decât simpla reducere a tarifelor: obiectivul de bază este doborârea unor reglementări fundamentale, precum ar fi politicile comerciale. Potrivit unui studiu recent, un asemenea acord ar genera o creștere economică a regiunii de circa 1% din PIB.
Parteneriatul Trans-Atlantic este încă în stadiul de proiect, însă este puternic sprijinit de politicienii europeni și, într-o măsură mai mică, de fostul secretar de stat Hillary Clinton. Și aici, oportunitățile sunt nenumărate: eficientizarea lanțurilor de distribuție și creșterea productivității prin eliminarea tarifelor și înlăturarea obstacolelor din calea mediului de afaceri și prin armonizarea reglementărilor, astfel încât un automobil sau un medicament considerat sigur în Europa să nu mai fie testat de la zero în America. O analiză recentă arată că îndepărtarea tarifelor ar putea crește PIB-ul Europei cu 0,4%, iar al Americii, cu un procent.

Roadele acestor asociații s-ar multiplica dacă ar da naștere la o piață globală mai liberală, ale cărei beneficii să se facă simțite și în marile economii emergente. Momentan, există riscul ca acordurile pan-pacific și cel pan-atlantic să dividă lumea în două blocuri regionale din care China, de exemplu, ar fi exclusă. Secesiune ce ar putea fi evitată, dacă între cele două înțelegeri ar exista o corespondență, iar aderarea la aceste organizații ar fi un proces simplu. Ambele ar trebui să fie întemeiate pe același tipar, să evite orice limitări inutile – controale de capital sau restricții privind drepturile de proprietate intelectuală – și să genereze un set de reguli pe care să le poată adopta cu ușurință și China sau India.

Europa stagnează degeaba

În Europa, piața unică exclude în continuare sectorul serviciilor, care reprezintă 70% din PIB-ul regiunii. Iar formalitățile vamale aduc un plus de birocrație și cresc costurile bunurilor transportate pe mare (40% din comerțul total). Companiile feroviare dintr-un stat UE nu pot opera călătorii interne în alt stat. Piața online pune și ea probleme: se întâmplă frecvent ca europenii să cumpere mai ieftin din America decât dintr-o țară vecină. În funcție de numărul barierelor comerciale doborâte, PIB-ul Uniunii ar putea crește cu cel puțin 2,5%.
Prin lansarea conceptelor de liber schimb și de piețe deschise, Occidentul a arătat restului lumii ce înseamnă dezvoltarea economică. Astăzi, globalizarea este asociată cu ascensiunea clasei mijlocii din statele emergente și, pe alocuri, chiar și cu câteva dictaturi opresive. Să sperăm că, în 2013, Vestul va redeveni simbolul pionieratului și al succesului.

Decât să parieze pe un cal mort, la Geneva, autoritățile ar trebui să facă progrese acolo și atunci când se ivesc ocaziile propice – adică de-a lungul Pacificului și al Atlanticului.

Te-ar putea interesa și: