De-a lungul ultimilor milenii, portul Constanța a supraviețuit multor armate cotropitoare. Doar că nici romanii, nici avarii sau otomanii nu au fost nevoiți să se lupte vreodată cu „Ștefan cel Mare“, nava de pază nou-nouță a Poliției de frontieră, dotată cu radar de supraveghere, camere cu infraroșu și un tun de calibru mare. De pe țărm, Cătălin Paraschiv, mândrul căpitan al vasului, ne arată vesel noua sa jucărie, în timp ce în jurul ambarcațiunii zăpada începe să se topească. Costurile de construcție ale navei „Ștefan cel Mare“ au fost acoperite din fonduri europene, în încercarea de a crește șansele României de a adera la Spațiul Schengen. O parte dintre cei 19 membri ai echipajului s-au întors recent din Olanda, unde au fost instruiți de specialiștii Damen, compania responsabilă cu proiectul vasului.
Ironic, tot Olanda este țara care a așezat cele mai mari obstacole în calea accesului României și Bulgariei la Schengen. Deși admite că ambele state au îndeplinit criteriile tehnice de aderare, așa cum au recunoscut, de altfel, și restul membrelor UE. Se declară însă îngrijorată de corupția funcționarilor din vămi, care poate păcăli chiar și cele mai sofisticate sisteme de pază a frontierei. Așa că guvernul de la Haga amenință că, până nu-i vor fi prezentate probe concludente de eliminare a fenomenului mitei, își va folosi în continuare dreptul de veto. La rândul lor, exasperați, bulgarii și românii acuză Executivul olandez că se lasă dominat de parlamentarii xenofobi, care aduc în mod repetat această temă în discuție.
Este un conflict de pe urma căruia cele trei părți sunt deja epuizate. Analiștii se așteaptă ca situația să ia sfârșit până prin septembrie, cu puțin înainte de alegerile generale. Dacă se va cădea însă la pace, responsabilă nu va fi vreo abilitate formidabilă de adaptare a UE, ci doar lehamitea statelor implicate.
La peste cinci ani de când au fost primite în UE (prea devreme, după cum șoptesc încă multe voci de la Bruxelles), România și Bulgaria rămân de departe cele mai sărace țări membre. Mecanismul european de Cooperare și Verificare (MCV) – un sistem de monitorizare activat în 2007, zice-se, doar temporar, pentru a liniști statele nemulțumite de extindere – este încă funcțional. „Nu ne-am gândit că ar putea dura atâta de mult timp“, ne spune istovit un oficial de la Bruxelles.
Iar miniștrii de resort din București și Sofia îi împărtășesc starea de spirit. „MCV a avut o contribuție majoră la dezvoltarea țării, însă a venit momentul să mergem mai departe“, e de părere Leonard Orban, actual ministru al afacerilor europene și fost negociator-șef al României cu UE. La fel, unii politicieni cred că e timpul ca Uniunea să pună capăt procesului de supraveghere. Alții, în schimb, cred că mecanismul abia acum începe să dea roade. Monica Macovei, parlamentar european și fost ministru al justiției, dă drept exemplu numărul mare de foști sau actuali parlamentari condamnați anul trecut. Așadar, reformiștii clasei politice prețuiesc cruzimea rapoartelor UE. Eurocrații însă au ajuns la disperare: este prima dată când au de-a face cu cazuri ca ale României și Bulgariei.
De partea cealaltă a baricadei, locuitorii cele două state arată un respect inexplicabil instituțiilor europene, dublat de dezgustul afișat pentru clasa politică internă. Rapoartele MCV ţin invariabil prima pagină a ziarelor. Politicianul preferat al bulgarilor este comisarul lor european, Kristalina Georgieva (în majoritatea țărilor, oamenii nu au habar cine e comisarul lor). În 2009, la un an de când Uniunea decidea sistarea fondurilor către Bulgaria, guvernul de la Sofia pierdea puterea. La nord, în România, sprijinul acordat de UE în implementarea unei legislații mai aspre și înființarea unei instituții anticorupție independente au dus la știrbirea imunității parlamentarilor corupți. În cuvintele Laurei Ștefan, de la think-tankul Expert Forum, Uniunea Europeană „a făcut minuni“ în România.
Importanța dată Comisiei în Bulgaria și România se explică și prin distanța celor două state de criza zonei euro. În plus, ambele au un trecut atroce, marcat de crize mult mai dure decât aceasta, așa că nu pot empatiza cu trișorii fiscali, în frunte cu Grecia, unde nivelul de trai e și acum de trei ori mai ridicat. „Nu ne omorâm după statele care încalcă regulile“, afirmă răspicat ministrul bulgar de externe, Nickolai Mladenov.
Revenind, niciuna dintre cele două țări nu reprezintă veun model de stabilitate sau de management economic. În România, ieșirea în stradă a oamenilor a dus, în februarie, la demisia guvernului în paralel, Bulgaria e tot mai ocolită de investitorii străini. Totuși, ambele au performanțe fiscale bune și au semnat fără ezitări acordul european, care impune, între altele, controlul asupra creditării.
Problema aderării la Schengen a devenit atât de apăsătoare și pentru că cele două țări învață să urmeze regulile europene abia acum, când celelalte state au început să le conteste. În trecut, dacă veneau cu tema făcută, ambele ar fi fost acceptate cu brațele deschise. Acum însă, Uniunea e bântuită de suspiciune. Totul pare să fi pornit de la criza euro: la o privire atentă, aceleași state care nu au fost de acord cu salvarea statelor cu probleme, Olanda și Finlanda, au avut și cea mai dură poziție în cazul Schengen. Adesea, formațiunile populiste au exploatat situația în propriul beneficiu. Una dintre principalele temeri este că aderarea României și Bulgariei va însemna deschiderea necondiționată a porților europene pentru mulțimile de imigranți blocați momentan în Grecia.
Această atitudine neprietenoasă reflectă nemulțumirea statelor membre față de toleranța arătată de liderii europeni în privința celor două state. Drept urmare, în ultima vreme, Bruxelles-ul nu s-a mai arătat îngăduitor, iar Bulgaria e frecvent apostrofată pentru nivelul ridicat de criminalitate și pentru cenzura mass-media. Unii consideră nedrept acest comportament: în final, atunci când a început negocierea cu cele două, Uniunea cunoștea foarte bine aceste probleme.
La finalul anilor ’90, pe măsură ce diferențele de dezvoltare dintre țările din fostul bloc sovietic deveneau tot mai evidente, câțiva oficiali de la București spuneau că se tem ca România să nu rămână blocată în „zona gri“ dintre Rusia și Occident. Aderarea la NATO și, mai târziu, la UE, a îndepărtat treptat această grijă. Acum, temerile reîncep să-și facă loc. Din România și Bulgaria, lucrurile se văd încă optimist: proximitatea de Moldova îi face să respire ușurați, amintindu-le cât de greu este să stai la porțile Uniunii. Din partea bogată a continentului însă, situația nu se mai vede de mult în tonuri calde, iar disputa din cazul Schengen este doar una dintre dovezi.