Chiar și așa, a reușit să devină păpușarul scenei politice olandeze, doborând guvernul minoritar instituit în urmă cu 18 luni. Săptămâna trecută l-a dat jos pe premierul Mark Rutte, forțând organizarea de alegeri aticipate, pe 12 septembrie.
Așadar, pentru Olanda, una dintre puținele țări din zona euro cu rating AAA, urmează câteva luni de paralizie politică. Amorțeală care va slăbi eforturile comune de consolidare a disciplinei fiscale din regiune. Urmarea? Randamentele obligațiunilor olandeze au explodat, iar agențiile dau de înțeles că instabilitatea politică amenință menținerea ratingului AAA. Cu toate acestea, unii miniștri se simt ușurați. „Măcar nu mai suntem acuzați că lucrăm sub influența lui Wilders“, spune unul dintre ei. De când cu criza, domnul Wilders a schimbat foaia. Acum, în colimatorul său au intrat moneda unică și Uninea Europeană. Așa că, acum câteva luni, a finanțat un raport care să demonstreze că economia ar funcționa mai bine dacă Olanda ar readopta guldenul.
Conflictul din interiorul coaliției de guvernare s-a aprins în timpul discuțiilor privind reducerea deficitului bugetar de la 4,6% din PIB, anul acesta, la 3%, în 2013. Domnul Wilders s-a ridicat și a afirmat imperativ că nu acceptă poruncile Bruxelles-ului.

Reversul medaliei doare
Interesant e că mare parte din regulile dure după care se ghidează zona euro au fost impuse chiar de către olandezi. Din poveștile acoliților domnului Rutte, până acum câteva zile, domnul Wilders era pe punctul de a semna un acord bugetar, apoi brusc a decis să dea totul peste cap. Ceea ce, în opinia dumnealor, a fost mai degrabă dovadă de slăbiciune decât de determinare. Acum, PVV a rămas locul de joacă al unui singur om, iar sondajele arată că la următoarele alegeri va pierde câteva dintre locurile deținute în parlament. Totuși, pentru opozanții săi, aceasta este doar o palidă consolare. E clar că încercarea partidelor mari de a-l îmblânzi forțându-l să accepte diverse compromisuri politice nu a funcționat. Decât să fie perceput ca personajul negativ care a pus umărul la tăierea pensiilor, domnul Wilders a preferat să se arunce cu capul înainte în campania electorală. În final, în întreaga Europă, mișcările anti-UE și antimigrație sunt tot mai pe val.
Domnul Rutte, liderul partidului liberal VVD, încă încerca, săptămâna trecută, să obțină sprijinul partidelor de opoziție pentru încheierea negocierilor pe buget până pe 30 aprilie, termen impus de la Bruxelles. Cu atât mai mult cu cât, dacă nu e convinsă de atingerea țintelor bugetare, Comisia va aplica Olandei o amendă de 1,2 miliarde de euro. Or, domnul Rutte are deja un plan de reducere a deficitului, prin creșterea TVA, scăderea ajutoarelor sociale și a subvențiilor generoase acordate cumpărătorilor de locuințe.
De altfel, la Amsterdam nimeni (nici măcar domnul Wilders) nu pune la îndoială nevoia de a controla din scurt deficitul bugetar; neînțelegerile apar asupra metodelor și intervalului de timp necesare. Mulți se întreabă ce efect pot avea aceste tăieri succesive, atâta timp cât creșterea economică aparține deja trecutului. Majoritatea formațiunilor de opoziție, în frunte cu Partidul Laburist, nu sunt sigure că atingerea țintei de 3% într-un singur an e o decizie prea înțeleaptă.
Realist, e posibil ca, în septembrie, domnul Rutte să câștige din nou alegerile. Nu-i va fi însă deloc ușor să formeze o coaliție de guvernare. Creștin-democrații, până recent dominanți pe scena politică olandeză, au rămas fără lider; laburiștii sunt într-o situație similară. Iar dacă fragmentarea formațiunilor mari devine un trend tot mai puternic în întreaga Europă, în Olanda a atins apogeul. Așa se explică de ce, după cum argumentează sociologul André Krouwel, acum ceva timp creștin-democrații, social-democrații și liberalii se bucurau de 80% din opțiunile de vot, iar acum abia dacă mai ating jumătate.

Domnul Wilders va plăti
Frits Bolkestein, fost comisar european și președinte al VVD, e de părere că „partidele mari se aseamănă tot mai mult între ele, așa că oamenii preferă să se îndrepte către extreme“. În opinia sa, principiul monedei unice are două mari cusururi: au fost băgate în aceeași oală statele nordice, adeptele rigidității în finanțele publice, cu cele sudice, mult mai relaxate; apoi, în primii ani de la instituirea euro, încălcarea regulilor fiscale a fost, în mod inexplicabil, permisă.
Și, potrivit Domniei Sale, tentantivele de federalizare sporită a Uniunii nu vor funcționa. Pentru a pune lucrurile în context, e bine de știut că domnul Bolkenstein este fondatorul curentului eurosceptic olandez – de altfel, și domnul Wilders tot în VVD și-a început cariera politică.
Pe vremuri unul dintre cei mai activi suporteri ai integrării, Olanda a devenit peste noapte cel mai fixist, extremist chiar, membru al Uniunii. Totuși, spune domnul Bolkenstein, oalele destrămării guvernului se vor sparge în capul domnului Wilders: „Qui casse paie (cel care distruge va plăti). Iar Wilders va plăti.“
Un ministru de la Amsterdam ne spune convins că cetățenii își vor da în scurt timp seama că populismul e bun pentru calmarea spritelor încinse de subiectul imigrației, de pildă, dar atât. Totuși, chiar dacă domnul Wilders va ieși șifonat din alegerile din septembrie, el va rămâne în istoria politicii olandeze, având „meritele” de a coborî ștafeta discursului public, de a struni opoziția cetățenilor față de UE și, mai ales, de a populariza curentul antimusulman și anti-migraționist.