Tensiunile dintre Taiwan și China se adâncesc. Autoritățile din Taipei au mobilizat avioane de vânătoare

Tensiunile dintre Taiwan și China se adâncesc. Autoritățile din Taipei au mobilizat avioane de vânătoare

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 23 decembrie 2022, 09:00

Ministerul Apărării de la Taipei a informat joi, 22 decembrie, că au fost mobilizate mai multe avioane de vânătoare pentru interceptarea a 39 de aeronave militare chineze. Potrivit autorităților din Taiwan, acestea au pătruns în zona de identificare aeriană taiwaneză.

Tensiunile dintre Taiwan și China se adâncesc. Autoritățile din Taipei au mobilizat avioane de vânătoare

Mai precis, autoritățile din China au trimis în zona de identificare aeriană taiwaneză 21 de avioane de vânătoare, patru bombardiere H-6 şi numeroase alte aeronave de escortă, inclusiv de recunoaştere şi alimentare în aer.

De asemenea, Ministerului Apărării din Taiwan a subliniat că aeronavele chineze au survolat în mod neautorizat Canalul Bashi, situat la sud-est de coastele Taiwanului, conform reuters.com

Forţele Aeriene taiwaneze au mobilizat numeroase avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavelor militare chineze.

China a intensificat activităţile militare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată la Taipei în august de Nancy Pelosi, preşedintele în funcţie al Camerei Reprezentanţilor din SUA.

Xi Jinping se pregătește să folosească forța în Taiwan?

În altă ordine de idei, John Hemmings, director senior la Forumul Pacific din Hawaii, a precizat anterior că Beijingul nu mai urmărește vechea sa doctrină și, în schimb, Xi afirmă că Republica Populară Chineză se află într-o perioadă de oportunitate strategică importantă.

Totodată, Xi Jinping afirmă și că „lumea trece prin schimbări profunde nevăzute într-un secol”, potrivit informațiilor transmise de Hemmings în timpul unui eveniment online al Institutului Hudson.

Hemmings a spus că Xi are o „cronologie foarte deliberată” pentru a anexa Taiwanul „prin forță sau prin diplomație” și este „destul de pregătit, destul de dispus și pare să se pregătească și mai mult să o facă prin forță”.

În acest context, spune John Hemmings, Occidentul nu a luat în serios posibilitatea unei invazii chineze a Taiwanului până la invazia rusă a Ucrainei. Acesta a spus și că este în strânsă legătură cu Comandamentul Indo-Pacific al Statelor Unite și cu misiunile subordonate, cum ar fi Forțele Statelor Unite ale Americii din Japonia (USFJ) și simte o „preocupare foarte puternică în rândul miltiarilor” cu privire la poziția SUA, care se pregătește pentru un asalt chinez asupra Taiwanului.

Amintim că președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, a avut o întâlnire oficială cu președintele Chinei, Xi Jinping, cu ocazia Summitului G20 de la Bali. La scurt timp după aceea, Joe Biden a declarat că nu consideră iminent un atac al armatei Chinei împotriva Taiwanului.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.