China Central Television (CCTV) a informat că exerciţiul se concentrează pe capacitatea de a prelua controlul mării, spaţiului aerian şi informaţiei.

„Exerciţiul de astăzi se concentrează pe capacitatea de a prelua controlul mării, spaţiului aerian şi informaţiei (…) pentru a crea o disuasiune şi o încercuire totală”, a transmis China Central Television, conform afp.com

China a anunțat exerciţii de pregătire pentru luptă

De asemenea, armata chineză a anunţat sâmbătă exerciţii de „pregătire pentru luptă” în Strâmtoarea Taiwan, pe fondul tensiunilor cu insula după o întâlnire în Statele Unite a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-Wen cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy.

În acest context, președintele taiwanez Tsai Ing-wen a avertizat că țara sa se confruntă cu un „expansionism autoritar” din partea Chinei

„În ultimii ani, ne-am confruntat cu un expansionism autoritar continuu. Taiwanul va continua să colaboreze cu SUA şi cu alte ţări (…) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei”, a declarat Tsai Ing-wen în prima zi a exerciţiilor militare ale Beijingului în strâmtoarea Taiwan.

Poporul taiwanez iubeşte democraţia şi caută pacea

Mai mult, lidera de la Taipei a afirmat că poporul taiwanez iubeşte democraţia şi caută pacea.

Opt nave de război şi 42 de avioane de vânătoare chineze au fost detectate sâmbătă de Ministerul Apărării de la Taipei în jurul insulei, în prima zi a manevrelor militare ale Beijingului în Strâmtoarea Taiwan.

Douăzeci şi nouă de avioane au trecut linia mediană care separă China de Taiwan, a precizat ministerul, care a denunţat „acţiuni iraţionale”.

China își intensifică activitatea militară în apropiere de Taiwan

Totodată, Taiwanul a anunţat că a detectat joi dimineaţă trei nave de război şi un elicopter anti-submarin în apropierea insulei autonome.

„Un aparat al Armatei Populare de Eliberare şi trei nave ale Marinei Armatei Populare de Eliberare au fost detectate la ora locală 06.00 (n.red. miercuri, 22.00 GMT)”, a anunţat ministrul apărării din Taiwan într-un comunicat.

„Forţele armate au supravegheat situaţia şi au însărcinat aeronavele Combat Air Patrol taiwaneze, navele Marinei şi sistemele de rachete terestre să răspundă acestor activităţi”, a adăugat el.

Președintele Taiwanului, dintr-un partid care pledează în mod tradiţional pentru independenţa insulei – o linie roşie absolută pentru China – a avut o întrevedere miercuri cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor la Biblioteca Prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, lângă Los Angeles, în pofida repetatelor ameninţări de ripostă emise de Beijing în ultimele săptămâni.