Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, a susținut că scurgerea de documente clasificate care detaliază planurile secrete ale SUA şi NATO de a ajuta Kievul pare a fi o operaţiune de dezinformare rusă pentru a semăna îndoieli cu privire la contraofensiva planificată de Ucraina.

Mihailo Podoliak a declarat, citat de Reuters, că scurgerile de date despre care a scris joi The New York Times conţin o „cantitate foarte mare de informaţii fictive”, iar Rusia încearcă să preia din nou iniţiativa în invazia sa.

„Acestea sunt doar elemente standard ale jocurilor operaţionale ale serviciilor secrete ruseşti şi nimic mai mult. Rusia caută orice modalitate de a prelua din nou iniţiativa, pentru a încerca să influenţeze scenariile pentru planurile de contraofensivă ale Ucrainei, pentru a introduce îndoieli, pentru a compromite ideile şi, în cele din urmă, pentru a ne intimida cu cât de „informaţi” sunt”, a explicat consilierul lui Volodimir Zelenski.

Pentagonul investighează o breşă de securitate

The New York Times a relatat joi că Pentagonul investighează o breşă de securitate în urma căreia documente care oferă detalii despre planurile SUA şi NATO de a ajuta la pregătirea Ucrainei pentru o contraofensivă de primăvară împotriva Rusiei s-au scurs pe platformele sociale în această săptămână.

„Documentele au fost răspândite pe Twitter şi Telegram şi ar conţine diagrame, hărţi şi detalii despre livrările de arme, despre efectivele batalioanelor şi alte informaţii sensibile”, potrivit New York Times.

Informaţiile din documente, vechi de cel puţin cinci săptămâni

Articolul preciza însă că informaţiile din documente sunt vechi de cel puţin cinci săptămâni, cele mai recente fiind datate 1 martie. De asemenea, articolul din NYT arăta că documentele păreau să fi fost modificate pe alocuri.

Astfel, în urma uneia dintre aceste modificări, apărea o estimare a pierderilor militare ucrainene mult mai mare decât estimările occidentale puse la dispoziţie până în prezent, în timp ce pierderile ruşilor pe câmpul de luptă erau minimizate.

Datele cuprinse în documente clasificate

Ucraina nu dezvăluie amploarea pierderilor sale şi este foarte sensibilă în privinţa acestui subiect. Articolul din NYT cita analişti militari care de asemenea avertizau că pare să fie vorba despre o campanie de dezinformare a Rusiei.

Documentele menţionează, printre altele, ritmul în care forţele ucrainene utilizează muniţiile cruciale pentru lansatorul mobil de rachete Himars, sau calendarul livrărilor de arme ori pregătirea oferită de Occident soldaţilor ucraineni.

Documentele respective conţin tabele cu viitoarele livrări de arme, date privind numărul de trupe şi batalioane, precum şi planuri militare,