China își intensifică activitatea militară în apropiere de Taiwan: Beijingul agravează deliberat tensiunile

China își intensifică activitatea militară în apropiere de Taiwan: Beijingul agravează deliberat tensiunile

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 6 aprilie 2023, 10:32

Taiwanul a avertizat că Beijingul și-a intensificat activitatea militară în jurul insulei de la vizita din SUA a președintei taiwaneze. China este acuzată, de asemenea, că agravează deliberat tensiunile și îngreunează comerțul în Strâmtoarea Taiwan.

China și-a intensificat activitatea în apropierea Taiwanului

Taiwanul a anunţat că a detectat joi dimineaţă trei nave de război şi un elicopter anti-submarin în apropierea insulei autonome, după întâlnirea dintre preşedinta sa, Tsai Ing-wen, şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Kevin McCarthy, în California.

„Un aparat al Armatei Populare de Eliberare şi trei nave ale Marinei Armatei Populare de Eliberare au fost detectate la ora locală 06.00” (miercuri, 22.00 GMT), a anunţat ministrul apărării din Taiwan într-un comunicat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Forţele armate au supravegheat situaţia şi au însărcinat aeronavele Combat Air Patrol taiwaneze, navele Marinei şi sistemele de rachete terestre să răspundă acestor activităţi”, a adăugat el.

Preşedinta Taiwanului, dintr-un partid care pledează în mod tradiţional pentru independenţa insulei – o linie roşie absolută pentru China – a avut o întrevedere miercuri cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor la Biblioteca Prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, lângă Los Angeles, în pofida repetatelor ameninţări de ripostă emise de Beijing în ultimele săptămâni.

Beijingul, acuzat că „agravează deliberat tensiunile”

Beijingul a promis joi „măsuri hotărâte şi eficiente pentru a-şi proteja suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”. China a lansat manevre militare fără precedent în jurul Taiwanului în august, când democrata Nancy Pelosi, predecesoarea lui McCarthy, a vizitat Taiwanul.

Consiliul pentru Afaceri Continentale (MAC) de la Taipei, organismul suprem al insulei de elaborare a politicilor faţă de China, a acuzat miercuri Beijingul că „îngreunează” comerţul în Strâmtoarea Taiwan, procedând la inspecţii la faţa locului ale navelor de marfă şi de pasageri.

Autorităţile maritime chineze anunţaseră anterior că îşi intensifică patrularea în apele separând insula de China continentală, fără a oferi detalii suplimentare.

„Acţiunea părţii chineze agravează deliberat tensiunile dintre cele două maluri ale strâmtorii”, a declarat MAC.

„Este o încălcare flagrantă a acordului de transport maritim între cele două maluri ale strâmtorii şi a practicilor maritime, care va avea un impact negativ important asupra traficului normal” dintre cele două maluri, potrivit sursei citate de AFP.

Informații articol
Etichete: , , ,
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.