TAXĂ pentru proprietarii de locuințe și mașini. Măsurile pregătite de Guvern

TAXĂ pentru proprietarii de locuințe și mașini. Măsurile pregătite de Guvern

SURSA FOTO: Dreamstime - sprijin financiar

Publicat de Corina Chiriac la 16 iulie 2025, 08:24

Guvernul pregătește modificări importante în impozitarea locuințelor și autoturismelor pentru a reflecta mai corect valoarea de piață și impactul poluării. Impozitele pe proprietăți vor fi ajustate astfel încât să țină cont de diferențele regionale, iar taxarea mașinilor va fi recalibrată pentru a nu favoriza vehiculele poluante cu impozite mici.

Românii care nu vor mai fi scutiți de la plata impozitului.  Impozitarea locuințelor, regândită în funcție de valoarea de piață

Românii care nu vor mai fi scutiți de la plata impozitului.  Vicepremierul Tanczos Barna a explicat, într-o intervenție recentă, că actualul mod de calcul al impozitelor pe proprietăți este depășit, deoarece se bazează doar pe suprafață, ignorând diferențele majore de valoare dintre zone.

Astfel, o locuință de 100 de metri pătrați dintr-un oraș mic nu poate fi taxată la fel ca una similară din Capitală, unde prețurile sunt mult mai ridicate. Noul sistem va avea în vedere valoarea reală de piață pentru o impozitare mai justă.

„Se rediscută tot ce înseamnă impozitarea imobilelor pentru că nu e normal să impozităm pe suprafață când valoarea e de la simplu la de zece ori mai mare. 100 de m² la Borsec, care este oraș, nu se compară cu 100 m² la București, trebuie să avem această valoare de piață și imobilele să fie impozitate la această valoare”, a declarat Tanczos Barna.

Tanczos Barna, ministrul Finantelor
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Autoturismele poluante vor fi impozitate altfel

Și în domeniul taxării autoturismelor urmează modificări. Oficialul a evidențiat o situație paradoxală: mașinile foarte poluante pot plăti impozite reduse, în timp ce autoturismele mai ecologice sunt taxate mai dur.

Pentru a remedia aceste dezechilibre, Guvernul poartă discuții atât cu reprezentanții producătorilor și importatorilor auto, cât și cu autoritățile locale, în vederea stabilirii unor criterii mai echilibrate și mai corecte.

„Și la autoturisme trebuie lucrurile echilibrate, pentru că sunt autoturisme cu impozit 40 de lei și sunt de zece ori mai poluante decât cele pentru că se plătesc 100 de lei. Am avut o discuție cu producătorii și importatorii, au și dânșii propuneri și primarii”, a adăugat vicepremierul.

Românii care nu vor mai fi scutiți de la plata impozitului.  Scutirile fiscale abuzive vor fi eliminate

Românii care nu vor mai fi scutiți de la plata impozitului.  Totodată, vicepremierul a atras atenția asupra unor scutiri fiscale care, în opinia sa, au fost folosite în mod abuziv. Un exemplu este acela al autoturismelor înregistrate pe numele persoanelor cu dizabilități, care sunt scutite de impozit, dar care uneori sunt folosite pentru a evita plata taxelor pentru vehicule costisitoare și foarte poluante. Astfel de situații vor fi eliminate pentru a preveni exploatarea sistemului fiscal.

Românii care nu vor mai fi scutiți de la plata impozitului. Autoritățile intenționează să implementeze un cadru fiscal mai ”echitabil” și adaptat realităților economice, eliminând excepțiile care au creat dezechilibre în prezent.

„Eliminarea de excepții și scutiri la plata impozitelor pentru că am ajuns la persoane cu handicap de vedere care conduc autoturisme să aibă pe numele lor cele mai scumpe și cele mai poluante mașini pentru că aceste persoane sunt scutite de impozit, așa că rude, prieteni, cunoștințe își înmatriculează pe numele lor. Aceste anomalii trebuie eliminate”, a mai spus vicepremierul.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.