Tatăl lui Radu Banciu a condamnat oameni la moarte

Cunoscutul jurnalist Radu Banciu a adus la lumină detalii din viața tatălui său în cadrul unui podcast moderat de Mihai Crăciun. Tatăl său, un magistrat care și-a desfășurat mare parte din activitate în perioada comunistă, a fost subiectul discuției.

De-a lungul carierei sale, acesta a emis sentințe, inclusiv condamnări la moarte, în contextul acelor vremuri tulburi.

Radu Banciu, jurnalist la Prima Sport, a subliniat că tatăl său a fost un magistrat extrem de riguros și corect, conform prevederilor legale ale vremii. A menționat că acesta a judecat strict în conformitate cu litera legii, fără să facă compromisuri.

Dezvăluirea jurnalistului a inclus informații despre faptul că tatăl său a luat decizii dificile, inclusiv condamnarea la moarte a unor persoane, într-un context istoric complex.

„Tata a fost judecător 43 de ani. Știți ce-mi spunea de fiecare dată? Că nu a luat în viața lui un fir de ață. Niciodată nu a putut fi acuzat de nimic. El judeca în litera legii.

Nu exista cale de mijloc. A condamnat oameni la moarte, pe vremea comunismului, sau la ani grei de pușcărie, dar nu a făcut niciodată un compromis profesional”, a spus Radu Banciu.

A scăpat de amenda de la CNCD

Altfel, Radu Banciu a scăpat de amenda de 2000 de lei aplicată de CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Banciu a câștigat anularea amenzii în instanță. În decembrie 2018, Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” a sesizat CNCD. În legătură cu niște afirmații făcute de Radu Banciu. Asociația reclama posibile mesaje de provocare și instigare la ură la adresa comunității maghiare.

În emisiunea din data de 02.12.2018, s-au făcut afirmații cu mesaje de provocare și de instigare la ură, a descris asociația menționată. Ea a sesizat că enunțurile făcute la adresa comunității maghiare au fost discrimantorii. Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” a apreciat că aceste afirmații reprezintă o formă de hărțuire la adresa comunității maghiare.

Colegiul Director al CNCD a constatat că aspectele sesizate intră sub incidenţa unei ordonanțe privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, a aplicat realizatorului Radu Banciu o amendă contravenţională în valoare de 2000 lei. În iunie 2020, Radu Banciu a chemat în judecată pe pârâții CNCD și Asociația „Mikó Imre”.

El a cerut la Curtea de Apel București, printre altele, să anuleze hotărârea CNCD. Banciu a câștigat din nou. Soluția a nemulțumit pârâții, care au atacat-o cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. La începutul acestei luni, instanța supremă a soluționat definitiv acest litigiu. Tot în favoarea realizatorului de televiziune

ÎCCJ a respins recursul principal declarat de CNCD împotriva sentinţei civile nr. 414 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. A respins recursul incident declarat de reclamantul Radu Banciu împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. Sentința este definitivă.