Țara unde nu există cai ferate, copacii sunt mai rari decât vieţuitoarele, iar energie e aproape gratis!

Țara unde nu există cai ferate, copacii sunt mai rari decât vieţuitoarele, iar energie e aproape gratis!
Publicat de Bogdan Biszok la 28 octombrie 2018, 10:37

Această țară și-a propus să devină primul stat din lume care produce şi consumă numai energie regenerabilă.

Locuitorii statului insular Islanda vor fi primii oameni din lume care se vor lipsi de combustibilii fosili şi vor folosi 100% energii regenerabile. Islanda e ţara în care focul şi gheaţa vieţuiesc împreună, iar cutremurele de pământ scutură scoarţa terestră cel puţin o dată pe zi. Copacii sunt mai rari decât vieţuitoarele, câmpurile de lavă şi gheţuri sunt luminate feeric de aurora boreală, iar curentul electric, produs cu ajutorul gheizerelor, este aproape gratuit.

 Ţara Soarelui-de-la-Miezul-Nopţii, în care nu există căi ferate, iar vulpea polară este singurul animal de prin partea locului, şi-a propus deja ca, până în anul 2050, să devină primul stat din lume care produce şi consumă numai energie regenerabilă.

În anul 1970, 43% din imobile aveau căldură şi apă caldă la discreţie, şi aproape gratis, datorită conductelor care captează şi transportă, şi în prezent, vaporii de apă caldă spre caloriferele şi robinetele islandezilor.

„Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, spune Arni Ragnarsson, inginer geotermalist.Nordicii au realizat că apa termală este cea mai ieftină sursă de încălzire. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.