Ucraina ar putea primi un important sprijin militar din partea Marii Britanii!

Marea Britanie va furniza Ucrainei tancuri Challenger şi sisteme de artilerie

Premierul Rishi Sunak a subliniat, în timpul unei convorbiri telefonice avute sâmbătă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, că Marea Britanie vrea să trimită o parte din tancurile sale de luptă în Ucraina, împreună cu sprijin suplimentar de artilerie, transmite agenţia de presă Reuters.

„Ei au convenit asupra necesității de a profita de acest moment cu o accelerare a sprijinului militar și diplomatic global pentru Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Rishi Sunak.

„Prim-ministrul a subliniat ambiția Regatului Unit de a intensifica sprijinul nostru pentru Ucraina, inclusiv prin furnizarea de tancuri Challenger 2 (vezi foto – n.r.) și sisteme de artilerie suplimentare”.

Au existat o serie de rapoarte media care au sugerat că Marea Britanie a fost în discuții cu Ucraina pentru a livra Challenger, principalul tanc de luptă al armatei britanice, pentru a ajuta țara să lupte împotriva forțelor rusești invadatoare.

Cu toate acestea, Guvernul britanic a declarat în mod repetat că nu a fost luată nicio decizie finală.

„Premierul și președintele Zelenski au salutat alte angajamente internaționale în acest sens, inclusiv oferta Poloniei de a furniza o companie de tancuri Leopard”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al lui Sunak.

Ucraina va primi şi tancuri Leopard din partea Poloniei

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, Polonia a anunțat că trimite Ucrainei tancuri Leopard, ca parte a unei coaliții internaționale. Informația a fost anunțată de președintele polonez.

În timpul unei vizite în orașul Lviv din vestul Ucrainei, Andrzej Duda a spus că „o companie de tancuri Leopard va fi predată Kievului ca parte a construirii coaliției”. Acestea sunt primele tancuri de fabricație occidentală pe care Ucraina le primește după declanșarea războiului.

„Vrem să fie o coaliție internațională”, a mai spus președintele Poloniei.

Kievul a cerut vehicule militare grele, cum ar fi Leopard 2, de fabricație germană, care ar reprezenta o creștere semnificativă a sprijinului occidental pentru Ucraina.

Inițiativa Poloniei vine după ce premierul Mateusz Morawiecki a declarat sâmbătă că nu intenționează să trimită tancuri Leopard Ucrainei fără formarea unei coaliții mai largi.

Tancurile Leopard 2 au fost dezvoltate de compania germană de armament Krauss-Maffei la începutul anilor 1970 pentru Bundeswehr. Tancul a intrat în dotarea armatei germane în anul 1979, înlocuind modelul Leopard 1 în cadrul armatei germane. Peste 3480 de tancuri au fost fabricate.