Susținătorii lui Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Haos în centrul Capitalei. Circulația e blocată
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
Susținătorii lui Călin Georgescu au participat vineri la acțiunea intitulată „Marea Horă a Unirii Neamului” în Parcul Tineretului din Capitală. La eveniment au participat și fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, dar și liderul AUR, George Simion. Ulterior, o parte din susținători s-au deplasat spre Piața Victoriei.
Evenimente organizate de susținătorii lui Călin Georgescu în Capitală
Mii de persoane au participat duminică la acțiunea intitulată „Marea Horă a Unirii Neamului”, desfășurată în Parcul Tineretului din București, la inițiativa lui Călin Georgescu. Evenimentul a inclus momente omagiale, o horă simbolică și o deplasare ulterioară a susținătorilor către Piața Victoriei, unde s-au suprapus cu un protest sindical.
Călin Georgescu a fost prezent la eveniment pentru scurt timp, fiind însoțit de soție. Acesta a depus o coroană de flori în onoarea soldaților căzuți la datorie în teatrele de operații. Ulterior, a mers în Parcul Carol, unde a depus o coroană la Mormântul Ostașului Necunoscut.
„Am ținut special să vin aici (…) Destinul și drepturile națiunii române sunt veșnice. Și în plus de atât, fără să avem cultul mormintelor și a oaselor sfinte nu putem înțelege istoria acestui neam, care este sfântă.
De aceea, omagiul meu este pentru ostașul necunoscut și pentru poporul român care a înțeles clar: aceasta este unitatea poporului român în credință și conștiință”, a declarat Georgescu înainte de a se prinde în horă cu participanții.

Proteste și tensiuni în Piața Victoriei
După încheierea acțiunii din Parcul Tineretului, un grup de susținători ai lui Călin Georgescu a pornit spre Piața Victoriei, unde avea loc un protest organizat de sindicaliști împotriva „ordonanței trenuleț”. Pe traseu, aceștia au blocat circulația pe mai multe artere centrale, inclusiv Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană și Piața Victoriei.
Jandarmeria Capitalei a anunțat că sindicaliștii din Piața Victoriei nu au fost de acord cu prezența susținătorilor lui Georgescu, ceea ce a determinat autoritățile să ia măsuri pentru separarea celor două grupuri. Poliția Rutieră a suplimentat efectivele în centrul Capitalei, iar mai multe artere au fost restricționate.
„În contextul adunării publice aflate în desfășurare, pentru sporirea gradului de siguranță rutieră a participanților la trafic și gestionarea corespunzătoare a valorilor de trafic, Brigada Rutieră a suplimentat dispozitivul rutier, fiind dispuse măsuri de restricționare a următoarelor artere: bd. I.C. Brătianu, bd. Nicolae Bălcescu, bd. Gheorghe Magheru, bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei.
Recomandăm tuturor conducătorilor de vehicule să folosească rute alternative pentru a evita deplasarea în zonele restricţionate, să dea dovadă de calm şi să respecte semnale, indicaţiile şi dispoziţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic”, transmite Poliţia Rutieră.
Incident cu o echipă de jurnaliști
În timpul transmisiunii din Piața Victoriei, o echipă de jurnaliști de la Digi24 a fost agresată de unii dintre susținătorii lui Călin Georgescu. Aceștia au întrerupt transmisiunea live, au folosit vuvuzele pentru a face zgomot și au tras de camera de filmat.
Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat că astfel de comportamente sunt „inacceptabile” și că se vor lua măsuri pentru identificarea și sancționarea celor implicați.
„Au fost şi oameni care s-au comportat inadecvat cu reprezentanţii mass-media, cu colegii dumneavoastră, deşi în repetate rânduri, şi în spaţiul public şi prin mesaje, am condamnat ferm astfel de comportamente. Sunt de neacceptat şi se vor lua toate măsurile pentru a fi identificaţi în baza imaginilor”, a declarat Marius Militaru într-o intervenţie la Digi24.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





