Premierul Greciei îşi va da demisia astăzi, spun surse de la Atena, citate de BBC şi preluate de presa din întreaga lume. George Papandreou se va întâlni cu preşedintele Karolos Papoulias imediat după şedinţa de urgenţă a cabinetului său, care are loc la această oră, mai scrie BBC, fără însă ca alte surse oficiale sau din presă să confirme povestea.Aceleaşi surse spun că Papandreou va cere formarea unui guvern de coaliţie naţională, condus de fostul preşedinte al Băncii Centrale Lucas Papademos. În ceea ce-l priveşte, Papandreou se va retrage din funcţii executive.
De cealaltă parte, sursele Reuters declară că “Nu avem nicio demisie a prim-ministrului. El va vorbi astăzi după-amiază, aşa cum era programat, în faţa parlamentului”.
Convulsiile vin ca urmare a opoziţiei pe care premierul a întâmpinat-o în propriul cabinet cu privire la referendumul pe tema acceptării planului de ajutorare a ţării. De asemenea, mâine în Parlamentul grec era programat un vot de încredere la adresa guvernului Papandreou. Chiar şi înainte de propunerea referendumului, supravieţuirea guvernului actual atârna de un fir de păr, coaliţia guvernamentală având o majoritate minimă, de 151 la 149 în Camera legislativă.
UPDATE: Papandreou nu va demisiona
    
Primul ministru grec, Georgios Papandreou, a acceptat, joi, formarea unui guvern de unitate naţională şi a dezminţit informaţiile potrivit cărora şi-ar da demisia, transmite televiziunea elenă SKAI.

Decizia lui Papandreou vine după ce liderul opoziţiei, Antonis Samaras, a acceptat să facă parte din acest nou guvern, a mai spus televiziunea SKAI.

În timpul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Miniştri, Papandreou a susţinut totodată că nu-şi va da demisia, arată SKAI, dezminţind astfel informaţiile anterioare potrivit cărora ar fi urmat să părăsească conducerea guvernului.

Este vorba de informaţiile publicate joi de ziarul "To Byma", potrivit cărora primul ministru grec urma să-şi prezinte joi demisia în faţa preşedintelui Karolos Papoulias, pentru a facilita formarea unui guvern de tranziţie.