Surpriză la Piața de Valori București! Ședința de astăzi s-a deschis pe creștere
Surpriză la Bursa de Valori București în ultima ședință din această săptămână. Aceasta s-a deschis pe creștere pe toți indicii. valoarea tranzacţiilor se cifra la peste un milion de lei la 30 de minute de la debutul şedinţei (217.006 de euro).
BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o apreciere de 0,3%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, câştiga 0,29%. Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna un avans de 0,34%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era pe plus cu 0,42%.
BVB a deschis pe creștere
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 0,3%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,24%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Transelectrica (+1,25%), Uztel (+0,96%) şi Romgaz (+0,7%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Prebet (-2,14%), SIF Muntenia (-1,89%) şi Purcari Wineries Public Company (-1,67%), conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





