Potrivit datelor companiei, acesta este magazinul cu numărul 200, la nivel global. Magazinul măsoară 357 mp și vinde atât îmbrăcăminte pentru femei, cât și pentru bărbați. Primul magazin COS a fost deschis în urmă cu aproape un an, pe artera comercială de pe Calea Victoriei.

„Principala ţintă a expansiunii va fi pe COS, care va deschide majoritatea magazinelor noi în pieţe deja accesate, dar va deschide unităţi şi în cinci pieţe noi: Cehia, România, Letonia, Malaezia şi Arabia Saudită“, se arăta anul trecut în raportul financiar al H&M. COS este brandul premium al suedezilor, care se adresează clienţilor cu venituri peste medie.

COS completează portofoliul de branduri premium internaționale care au decis să inaugureze pe tot parcursul anului trecut spații comerciale în Băneasa Shopping City, branduri printre care se numără Chopard, Chanel, Cerruti 1881, Paul & Shark, Longchamp, Lancel, Teilor Exclusive, Furla și Reve.

În România, principalii concurenți pentru suedezi (cu peste 50 de magazine H&M deschise) sunt spaniolii de la Inditex, care au 108 magazine pe piața locală, sub şapte branduri (Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, Massimo Dutti şi Oysho).

Te-ar putea interesa și: