SUA transmite un mesaj de felicitare de Ziua Națională a României: „România este un partener strategic”

SUA transmite un mesaj de felicitare de Ziua Națională a României: „România este un partener strategic”
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 30 noiembrie 2020, 23:10

Statele Unite ale Americii au transmis un mesaj prin care felicită România cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Michael Pompeo a precizat, cu această ocazie, că România este un aliat important al americanilor.

Secretarul de stat american Michael Pompeo felicită poporul român de Ziua Marii Uniri, în numele poporului american, şi subliniază că România este un partener strategic apreciat şi un aliat statornic.

„România este un partener strategic apreciat”

Pompei afirmă, în mesajul său, că, odată cu sărbătorirea a 140 de ani de relaţii diplomatice, Statele Unite şi România şi-au reafirmat şi aprofundat parteneriatul îndelungat semnând o foaie de parcurs pentru cooperarea pe zece ani în domeniul apărării, creând reţele 5G curate, colaborând la construcţia reactoarelor la centrala nucleară de la Cernavodă, angajându-se să îmbunătăţească securitatea energetică în Europa prin Marea Neagră şi promovând potenţialul Iniţiativei celor Trei Mări.

România este un partener strategic apreciat şi un aliat statornic şi împărtăşim angajamentul dumneavostră în lupta împotriva COVID-19, fără a uita niciodată sacrificiile pe care le-aţi făcut în cadrul operaţiunilor NATO”, a declarat oficialul american.

„Felicit poporul român”

„În numele poporului Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român de Ziua Marii Uniri. În această zi specială, vă dorim pace, prosperitate şi multă sănătate în anul care vine”, a spus Michael Pompeo.

Ziua Națională a României

Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie, această dată a fost stabilită printr-o lege promulgată în 1990 și marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România.

Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea. Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.